Sari la conținut

Decizia CCR nr. 327/2013Paragraful 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.06.2013
Dosarul
49.802/3/2010

5. Sunt încălcate prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât restrângerea adusă dreptului de a beneficia de pensie de serviciu nu are caracter temporar, ci este permanentă. Totodată nu este respectată cerinţa ca restrângerea să aibă un caracter rezonabil şi proporţional. În acest sens, arată că, având în vedere numărul restrâns de pensionari din domeniul diplomatic şi consular, impactul economic al îndepărtării pensiilor de serviciu de care beneficiau aceştia este nesemnificativ. De asemenea, întrucât restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, în temeiul art. 53 din Constituţie, vizează apărarea securităţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă. Or, procedura instituirii măsurilor de austeritate sub auspiciile securităţii naţionale nu a fost îndeplinită cu prilejul adoptării măsurii restrângerii dreptului la pensia de serviciu.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie