Decizia ÎCCJ nr. 14/2022 (RIL)Punctul III

III. Orientările jurisprudențiale divergente 12. Autorul sesizării a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la decelarea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pârâților pentru o parte sau pentru întregul pasiv al debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, în ipoteza în care pârâtul nu predă documentele și actele financiar-contabile practicianului în insolvență, precum și cu privire la întinderea prezumției legale reglementate de teza finală a acestui articol, dar și în ceea ce privește sarcina probei. ... 13. Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că, în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvență, legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă cu privire la condițiile răspunderii delictuale, astfel încât acțiunea reclamantului se impune a fi admisă, fără ca acesta să aibă sarcina de a proba o legătură de cauzalitate suplimentară între faptă și starea de insolvență. ... 14. În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere că răspunderea specială delictuală reglementată de art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 presupune următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției. ... 15. După deschiderea procedurii de insolvență, debitorul are obligația de a pune la dispoziția practicianului în insolvență toate documentele contabile ale societății, iar în baza lor și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, acesta din urmă trebuie să stabilească cauzele stării de insolvență și să analizeze dacă aceasta a fost cauzată de organele de conducere prin săvârșirea faptelor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014. ... 16. Potrivit primei teze a art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, persoanei care a contribuit la starea de insolvență a debitorului i se atrage răspunderea dacă a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. ... 17. Pentru cazul în care pârâții nu predau documentația financiar-contabilă practicianului în insolvență desemnat ca administrator sau lichidator judiciar al debitorului, deși răspund de ținerea acestor evidențe potrivit normelor contabile, este imposibil a se verifica dacă pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea. ... 18. Din acest motiv, legiuitorul a instituit o prezumție legală relativă, în teza finală a art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, potrivit căreia, în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. ... 19. În cadrul acestei prime orientări jurisprudențiale, instanțele au considerat că prezumția legală a existenței culpei și a unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu poate fi limitată strict la cele două elemente din cadrul răspunderii civile delictuale, pentru că o astfel de limitare nu are sens. ... 20. Așa cum este formulată teza finală a art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, rezultă că atât culpa, cât și legătura de cauzalitate se prezumă în cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, de unde se concluzionează că legiuitorul a înțeles să instituie prin acest text de lege și prezumția legală a săvârșirii faptei delictuale, dacă pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvență. ... 21. În plus, se consideră că, atunci când se prezumă legătura de cauzalitate, aceasta nu poate exista fără faptă și fără prejudiciu. Atât timp cât legea nu a prevăzut ca ipoteză de aplicare a acestei prezumții stabilirea existenței faptei prevăzute de art. 169 alin. (1) lit. d) prima teză din Legea nr. 85/2014, ci doar nepredarea actelor contabile, rezultă cu claritate că legea a prezumat în același timp cu legătura de cauzalitate și existența faptei de neținere a contabilității, precum și prejudiciul produs prin neținerea contabilității. În ceea ce privește prejudiciul s-a considerat că acesta constă în ajungerea debitorului în stare de insolvență și se cuantifică în concret prin contravaloarea pasivului rămas neacoperit. ... 22. În concluzie, prezumția legală se referă atât la culpă, legătură de cauzalitate, cât și la săvârșirea faptei și la prejudiciu (intrarea debitorului în insolvență). ... 23. Pentru a pronunța o soluție identică, alte instanțe au mai argumentat că neținerea contabilității este o faptă negativă, ce nu poate fi probată decât prin faptul pozitiv contrar. În condițiile în care fostul administrator social nu a predat documentele contabile ale debitorului falit, în termenul fixat de legiuitor, se naște prezumția că nu s-a ținut contabilitatea respectivei societăți. Această prezumție poate fi răsturnată de partea pârâtă prin predarea documentelor către practicianul în insolvență. Nepredând actele financiar-contabile, nu se poate stabili dacă a fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea sau dacă au dispărut anumite documente contabile, iar sarcina probei faptului pozitiv cu privire și la acest aspect revine tot pârâtului și nu reclamantului, pentru care împrejurarea respectivă constituie un fapt negativ, imposibil de dovedit. Nepredarea actelor contabile prezumă relativ neținerea contabilității în conformitate cu legea, ceea ce dă dreptul judecătorului să prezume și că fapta a cauzat intrarea debitorului în insolvență. ... 24. Prin urmare, simpla nepredare a documentelor contabile de către fostul administrator social poate conduce la antrenarea răspunderii patrimoniale a acestuia pentru pasivul societății, fără a fi necesară administrarea de dovezi suplimentare privind existența faptei delictuale, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între faptă și starea de insolvență. În lipsa prezentării de către pârât a documentelor contabile, este imposibilă o analiză a modului în care a fost ținută contabilitatea și a cauzelor concrete care au determinat insolvența, iar această situație este chiar rezultatul conduitei culpabile a pârâtului, care, în calitate de administrator statutar, are obligația de a evidenția în contabilitate toate operațiunile efectuate. Or, neîndeplinirea acestei obligații transferă în sarcina pârâtului obligația de a dovedi că a respectat normele care reglementează modul de ținere a contabilității și că faptele sale nu au cauzat insolvența. ... 25. Potrivit acestei orientări jurisprudențiale, a se solicita reclamantului (administrator sau lichidator judiciar sau creditor) să probeze, pe de o parte, că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, iar, pe de altă parte, că aceste fapte ar fi determinat intrarea debitorului în insolvență, în condițiile în care se refuză predarea documentelor contabile ale societății chiar de către pârât, este o sarcină imposibilă, care face din acțiunea întemeiată pe prevederile art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 o procedură iluzorie, iar, în final, conduce la o încurajare a persoanelor responsabile cu ținerea evidențelor contabile să nu prezinte aceste documente. ... 26. În sensul primei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive pronunțate de curțile de apel Alba Iulia, Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Suceava, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, precum și tribunale din circumscripțiile teritoriale ale acestora. ... 27. S-a exprimat și opinia nuanțată că reclamantul trebuie să probeze totuși refuzul nejustificat de predare a acestor acte de către pârât, aspect ce se impune a fi verificat din oficiu, mai precis că: practicianul în insolvență a solicitat expres documentele contabile printr-o notificare (sau scrisoare recomandată, e-mail etc.), notificarea a ajuns la destinatar, acesta din urmă a refuzat nejustificat predarea documentelor (refuzul rezultând explicit din poziția procesuală a pârâtului sau implicit din pasivitatea procesuală a acestuia). În acest sens, au fost identificate hotărâri judecătorești definitive ale curților de apel Timișoara, București, Alba Iulia. ... 28. Contrar acestei opinii, în sensul că prezumția legală nu este legată de preexistența unor notificări adresate pârâtului, au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de către Curtea de Apel București, Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Galați. ... 29. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că, în cazul în care pârâtul nu predă documentele contabile practicianului în insolvență, acest fapt singur nu poate conduce la angajarea răspunderii personale, fiind necesară administrarea de către reclamant de dovezi privind existența faptei, a prejudiciului și a unei a doua legături de cauzalitate, cea dintre faptă și starea de insolvență, legătură de cauzalitate care nu beneficiază de prezumția legală din teza finală a art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. ... 30. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că art. 169 alin. (1) lit. d) teza finală din Legea nr. 85/2014 instituie o prezumție legală doar cu privire la culpă și la legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, astfel încât reclamantul nu este dispensat de a proba existența faptei, a prejudiciului și a împrejurării că fapta a determinat intrarea debitorului în insolvență. Prezumția legală nu se poate întinde și asupra celorlalte condiții ale răspunderii delictuale. ... 31. Invocarea prezumției instituite de art. 169 alin. (1) lit. d) teza finală din Legea nr. 85/2014 va fi lipsită de relevanță dacă, prioritar, reclamantul nu își respectă obligația de a face dovada săvârșirii unei fapte și a legăturii de cauzalitate între faptă și starea de insolvență, intervenită anterior nașterii obligației de predare a documentelor contabile în cadrul procedurii insolvenței. ... 32. Astfel, pentru antrenarea răspunderii speciale, trebuie îndeplinite, pe lângă condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.349 și următoarele din Codul civil (existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul), și condiția specială ca fapta să fi produs intrarea debitorului în insolvență. Potrivit acestei orientări jurisprudențiale, intrarea debitorului în insolvență nu face parte din condiția prejudiciului, ci este o condiție distinctă, rezultată din exprimarea textului: „persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului“. ... 33. În argumentarea acestui punct de vedere s-au reținut și considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 370 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 10 august 2021, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014. ... 34. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive ale curților de apel Alba Iulia, București, Suceava și Timișoara, precum și ale tribunalelor aflate în raza teritorială a acestora. ... ...