Decizia ÎCCJ nr. 38/2022 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală în Dosarul nr. 4.184/107/2017/a9.1, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: – instanța care a formulat întrebarea, din categoria instanțelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... În speță nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între chestiunea de drept invocată și soluționarea fondului cauzei. Condiția legăturii între chestiunea de drept supusă interpretării și soluționarea pe fond a cauzei este îndeplinită ori de câte ori interdependența procedurilor specifice cauzei influențează într-o anumită măsură soluționarea fondului, soluția dată acțiunii penale sau civile în procesul penal. Ca natură juridică, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real ce pot fi luate pe parcursul procesului penal în vederea asigurării unuia dintre scopurile reglementate în art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală. Jurisprudența Completului pentru soluționarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit inadmisibilitatea unor sesizări referitoare la probleme de drept vizând măsurile preventive, întrucât lămurirea acestor chestiuni nu ar putea influența decizia ce va fi luată pe fondul cauzei (în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 11/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, Decizia nr. 17/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 24/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014). Deși prezenta sesizare vizează măsurile asigurătorii, acestea sunt tot măsuri procesuale, ce au caracter incidental în cursul procesului penal și de soluționarea cărora nu depinde nici acțiunea penală, nici acțiunea civilă. Dacă ne raportăm la dispozițiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, observăm că măsurile asigurătorii urmăresc fie asigurarea punerii în executare a sancțiunilor de drept penal (când sunt luate în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii), fie asigurarea reparării pagubei produse prin infracțiune, fie garantarea executării cheltuielilor judiciare. Așadar, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale care afectează exercitarea dreptului de proprietate (în componente cu privire la dreptul de a dispune) pentru a se asigura executarea unor dispoziții din cuprinsul hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat acțiunea penală sau acțiunea civilă. Decizia nr. 65/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 27 ianuarie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală precizează că noțiunea de „soluționare pe fond“ trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, cu condiția ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei. Într-o altă decizie, în același context, s-a statuat după cum urmează; „cu privire la primul criteriu în raport cu care se examinează îndeplinirea condiției referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluționarea pe fond a cauzei, este de menționat că acesta se consideră îndeplinit și în cazurile în care sesizarea instanței de trimitere se referă la interpretarea unor norme de procedură, esențial fiind ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei“ (Decizia nr. 7/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 30 iunie 2020). Din perspectiva condiției ca de lămurirea problemei de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei reținem că în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat, de principiu, asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei „problemă de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei“. Astfel, în Decizia nr. 16/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 23 noiembrie 2018), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a menționat că „prin aceasta trebuie să se înțeleagă dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relațiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecințelor de natură civilă, și nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanță“, iar în Decizia nr. 23/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014) s-a subliniat că „această condiție de admisibilitate, prin referirea explicită la soluționarea «pe fond» a cauzei, impune ca dezlegarea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau a acțiunii civile în procesul penal“. În Decizia nr. 2/2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 9 martie 2022), Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a hotărât că „în cauza dedusă judecății, chestiunea de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte vizează procedura de cameră preliminară al cărei obiect este reglementat în dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală, situație în care dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate prin analogie acestor dispoziții și nici subsumate noțiunii de soluționare a acțiunii penale pe fond a unei cauze. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost sesizată de către Curtea de Apel cu o cauză cu care a fost învestită să soluționeze acțiunea penală pe fondul său. Încheierea definitivă a judecătorului de cameră preliminară este o încheiere prin care a statuat definitiv asupra legalității administrării probelor în două dosare distincte, și nicidecum în procedura de judecată a soluționării acțiunii penale pe fond a cauzei“. Or, în cauza ce a generat chestiunea de drept pendinte, completul Curții de Apel Alba Iulia este învestit cu soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de menținere a măsurii asigurătorii dispuse anterior în faza de urmărire penală. Soluția asupra acestei probleme de drept, în sensul menținerii ori încetării măsurilor asigurătorii, nu are legătură cu soluționarea acțiunii penale sau civile în cauza penală. Mai mult, chiar dacă măsura asigurătorie ar fi fost dispusă și în scopul recuperării prejudiciului civil, existența, la rămânerea definitivă a hotărârii ce are a se pronunța pe fondul acțiunii civile, a unor bunuri aflate sub puterea acestei măsuri are efect doar asupra modalității de recuperare a prejudiciului, iar nu a soluției date asupra acțiunii civile. Din perspectiva argumentelor teoretice expuse în deciziile menționate mai sus se observă că măsura asigurătorie nu constituie, prin ea însăși, o acoperire a pagubei, având doar rolul de a garanta repararea ei. Totodată, existența acestei măsuri nu este de natură a contribui la stabilirea soluției pe fond a laturii civile/penale în prezenta cauză, ea urmând a facilita recuperarea pagubei produse prin infracțiune, acoperirea cheltuielilor judiciare sau confiscarea bunurilor. Prin urmare, întrebarea evidențiată în sesizarea de față care vizează stabilirea naturii juridice a termenelor prevăzute de art. 250^2 din Codul de procedură penală nu îndeplinește criteriul de admisibilitate analizat reprezentând o chestiune incidentală, astfel că răspunsul la această întrebare nu influențează soluția ce ar putea fi dată raportului juridic de conflict dedus judecății și nici rezolvarea acțiunii civile. În consecință, în raport cu cele arătate, constatând, pentru toate argumente expuse anterior, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală în Dosarul nr. 4.184/107/2017/a9.1, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea art. 250^2 din Codul de procedură penală, care este natura juridică a termenului de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 an în cursul judecății, în cadrul căruia este necesară verificarea periodică a subzistenței temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii? ...