Decizia CCR nr. 271/2013Paragraful 14

Judecătoria Piteşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 18^1 alin. 2 şi 3 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. XX pct. 1 din Legea nr. 202/2010, reprezintă un pas către introducerea principiului oportunităţii în legislaţia penală şi procesual penală din România, principiu prezent în majoritatea legislaţiilor penale din statele cu tradiţie democratică şi împărtăşit şi de legiuitorul român în noile coduri - penal şi de procedură penală. Este misiunea legiuitorului să adopte măsuri în ceea ce priveşte politicile penale ale statului, inclusiv o reorientare a principiilor din acest domeniu, atâta timp cât limitele prevederilor constituţionale nu sunt încălcate. Referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, arată că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală. Nicio prevedere din Constituţie şi din Convenţie nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.