Decizia CCR nr. 241/2013Paragraful 6
Paragraful 6
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia în măsura în care se interpretează că promovarea judecătorilor de la instanţele militare se poate face doar la instanţa militară imediat superioară, iar nu şi la o instanţă superioară civilă şi că, pentru a putea participa la un concurs de promovare efectivă la o instanţă civilă, judecătorul militar trebuie să solicite, în prealabil, transferul de la o instanţă militară la una civilă. Arată, în acest sens, că o interpretare contrară nu ţine cont de statutul judecătorilor militari şi încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 866/2006, nr. 375/2005, nr. 610/2007, nr. 785/2009 şi nr. 1.038/2010. Or, judecătorii militari au acelaşi statut constituţional ca şi judecătorii civili, iar prevederile de lege criticate instituie un privilegiu în favoarea judecătorilor de la instanţele civile. Totodată, apreciază că nu se poate reţine punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului.
Sursa oficială ↗