Decizia CCR nr. 237/2013Paragraful 12

Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 281^3 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale, exonerarea părţilor de plată cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârilor, prin textele criticate, fiind opţiunea legiuitorului, în exercitarea competenţei sale, conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. Se mai arată că reglementarea dreptului de a formula cerere de îndreptare, lămurire sau completare are ca scop evitarea exercitării căilor de atac pentru repararea unor eventuale omisiuni ale instanţei atunci când acestea privesc erori materiale şi nu au incidenţă asupra fondului litigiului dedus judecăţii. Se susţine că vina pentru lipsa de claritate a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti aparţine instanţei care a pronunţat respectiva hotărâre, motiv pentru care ar fi injust ca partea căzută în pretenţii să suporte cheltuielile legate de cererile de lămurire împreună cu restul cheltuielilor de judecată. Se mai arată că, în cazul exercitării cu rea-credinţă a cererii de îndreptare, în scopul tergiversării procesului, ar putea fi acceptată soluţia legislativă potrivit căreia partea vinovată de abuz de drept să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată cauzate, dar că acest aspect este de competenţa exclusivă a legiuitorului, excedând competenţa instanţei de contencios constituţional.