Decizia CCR nr. 232/2013Paragraful 16

În privinţa art. 45 din legea contestată, se arată că "dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci unul relativ"; totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, limitele şi conţinutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar exercitarea acestuia nu poate avea loc "decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă". Aşadar, se apreciază că menţinerea afectaţiunii de interes public pentru o perioadă limitată de 10 ani a imobilelor necesare desfăşurării în condiţii optime a activităţilor de interes public nu reprezintă o negare a dreptului de proprietate, ci o restrângere a acestuia realizată prin lege. De asemenea, se susţine că această restrângere a dreptului de proprietate este proporţională cu scopul legitim urmărit, se aplică în mod nediscriminatoriu şi respectă principiul justului echilibru între interesul particular al fostului proprietar şi interesul general al societăţii.