Decizia CCR nr. 220/2013Paragraful 23
Paragraful 23
Or, Curtea Constituţională nu poate analiza susţineri de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, introducerea unor modificări legislative ale textelor legale în funcţie de aprecierea subiectivă a autorului excepţiei sau în funcţie de modalitatea în care acestea au fost interpretate, de la caz la caz, în procesul de aplicare a legii, de către organele şi autorităţile competente. Un astfel de control ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării", precum şi atribuţiei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a asigura, în procesul de înfăptuire a justiţiei, interpretarea şi aplicarea legislaţiei incidente.
Sursa oficială ↗