Decizia CCR nr. 174/2013Paragraful 31

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.03.2013 · dosar 8.399/302/2012
Paragraful 31
Curtea constată, aşadar, că eliminarea controlului judiciar al hotărârii pronunţate de judecătorie în materia contravenţiilor ce constituie fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice aduce atingere art. 129 din Constituţie, raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil. În plus, prin conduita procesuală diferită a instanţelor de judecată, în sensul în care unele administrează probatoriul în cauze, pe când altele nu intră în cercetarea fondului, se aduce atingere şi art. 124 alin. (2) din Constituţie privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei. Totodată, prin prisma argumentelor anterior reţinute, Curtea reţine că sunt încălcate şi prevederile art. 53 alin. (2) teza finală din Legea fundamentală.
Sursa oficială ↗