Decizia ÎCCJ nr. 23/2022 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. a) Departamentul de Drept public din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că termenul de 5 zile prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen de decădere. Legiuitorul nu indică expres actul juridic prin care se poate face remedierea neregularităților actului de sesizare, astfel încât nici interpretul nu poate să distingă; actul de remediere trebuie să poarte viza de verificare a procurorului ierarhic superior, iar termenul-limită până la care poate interveni este cel de 5 zile, care curge de la comunicarea copiei încheierii judecătorului de cameră preliminară, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, s-a susținut că art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală nu lasă loc de interpretare. Această normă legală instituie un drept al procurorului de a remedia eventualele neregularități ale rechizitoriului. În măsura în care se constată anumite neregularități ale rechizitoriului, care atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății, legea nu instituie direct obligativitatea restituirii cauzei la procuror, ci îi dă dreptul acestuia să remedieze aceste neregularități. S-a arătat că procurorul beneficiază de o facultate de opțiune, în sensul de a solicita restituirea cauzei la parchet sau de a menține dispoziția de trimitere în judecată, prerogativă similară exercitării unui drept. Scopul normei este, prin urmare, acela de a evita, în această situație, restituirea cauzei, reluarea urmăririi penale și emiterea unui nou rechizitoriu și de a permite procurorului să mențină dispoziția de trimitere în judecată în baza rechizitoriului inițial, neregulat întocmit, dar remediat ulterior în cadrul procedurii de cameră preliminară. Acest drept nu se poate manifesta, însă, oricând și în orice condiții, ci procurorul trebuie să îl exercite numai în termenul legal de 5 zile. Față de scopul normei, care este acela de a menține sesizarea instanței cu rechizitoriul inițial întocmit și de a evita restituirea cauzei și reluarea urmăririi penale, dar și față de interpretarea literală a textului, rezultă că termenul de 5 zile este unul imperativ, de decădere, care trebuie respectat de procuror. În ceea ce privește felul actului procesual prin care se realizează remedierea, s-a făcut trimitere la opinia potrivit căreia este vorba despre un act sui-generis, care poate fi o ordonanță, o adresă, un proces-verbal, fiind mai puțin importantă denumirea sa juridică, precum și la opinia potrivit căreia ar trebui efectiv refăcut rechizitoriul inițial, care va fi depus din nou la instanță, dar care nu poate fi considerat un nou act de sesizare. S-a susținut că legiuitorul nu indică expres actul juridic prin care se poate face remedierea, astfel încât nici interpretul nu poate să distingă. Prin urmare, indiferent că este numit ordonanță, adresă, proces-verbal, este important ca prin respectivul înscris să se procedeze la remedierea neregularităților constatate. Nu se poate emite, însă, un nou rechizitoriu în această procedură. Referitor la chestiunea verificării actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și a termenuluilimită până la care ar interveni această verificare, s-a susținut, în primul rând, că legiuitorul nu impune expres condiția verificării înscrisului de remediere de către procurorul ierarhic superior. Având în vedere că prin act se remediază neregularitățile unui rechizitoriu, s-a opinat, însă, că trebuie să existe o simetrie de formă a actului remediu cu rechizitoriul, cel dintâi urmând să poarte viza procurorului ierarhic superior, pentru ca acesta să verifice dacă el conține noi dispoziții sau soluții ale procurorului ori dacă modifică sau nu substanța acuzațiilor formulate. Termenul-limită până la care poate interveni o atare remediere este termenul de cinci zile, care curge de la comunicarea copiei încheierii judecătorului de cameră preliminară, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Întrucât art. 348 din Codul de procedură penală prevede expres că, în etapa contestației în camera preliminară, se aplică dispozițiile art. 345-346 din Codul de procedură penală, rezultă că, în calea de atac, există un termen distinct de cinci zile în care se pot remedia neregularitățile rechizitoriului și care curge de la data comunicării copiei încheierii judecătorului de cameră preliminară. ... b) Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept a opinat că termenul de 5 zile prevăzut de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen cu caracter mixt, având elemente care ar putea fi caracterizate ca specifice atât termenelor de recomandare, cât și de decădere, că remedierea neregularităților actului de sesizare trebuie realizată de către procuror prin ordonanță, și nu prin alt act procesual, iar actul procesual de remediere nu trebuie verificat de către procurorul ierarhic superior. Cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile în cadrul căruia procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, s-a susținut că dispozițiile procesual-penale care reglementează procedura camerei preliminare prevăd, în art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, că judecătorul de cameră preliminară va restitui cauza la parchet dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul de 5 zile menționat, doar dacă acea neregularitate atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății. Per a contrario, dacă neregularitatea actului de sesizare nu atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății, judecătorul de cameră preliminară ar putea restitui cauza la parchet numai dacă procurorul „nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții“, adică rămâne în pasivitate totală. Prin urmare, dacă procurorul ar răspunde solicitării adresate de judecătorul de cameră preliminară în termen de 5 zile, cerându-i acestuia să prelungească termenul în care să remedieze neregularitățile, nu există vreun impediment legal pentru ca această durată de 5 zile să nu poată fi depășită, iar neregularitățile constatate să poată fi apoi remediate. În acest sens, s-a arătat că, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere ca de fiecare dată, indiferent de situație, depășirea termenului de 5 zile pentru remedierea neregularităților actului de sesizare să fie sancționată cu restituirea cauzei la parchet, nu ar fi utilizat expresia „procurorul (...) nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții“, ci ar fi utilizat un limbaj mai precis, de exemplu, menționând că procurorul nu a înlăturat neregularitățile actului de sesizare. În schimb, folosirea verbului „nu răspunde“ poate fi interpretată drept o rămânere în pasivitate a procurorului care fie omite să remedieze neregularitățile constatate, fie ignoră total încheierea judecătorului de cameră preliminară. În ceea ce privește felul actului procesual prin care se realizează remedierea s-a susținut că acesta trebuie să fie o ordonanță, deoarece din nicio dispoziție legală nu reiese că procurorul ar putea întocmi un nou rechizitoriu în aceeași cauză, excepție făcând situația în care cauza a fost restituită parchetului. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor Codului de procedură penală rezultă că procurorul poate să rezolve cauzele prin rechizitorii sau ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărirea penală. Mutatis mutandis, remedierea neregularităților constatate trebuie realizată prin ordonanță deoarece, conform art. 286 din Codul de procedură penală, „procurorul dispune asupra actelor și măsurilor procesuale și soluționează cauza prin ordonanță, dacă legea nu prevede altfel“. Or, în situația analizată, legea nu prescrie care este actul procesual prin care se înlătură neregularitățile sesizării. Referitor la chestiunea verificării actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și a termenului-limită până la care ar interveni această verificare, s-a susținut că actul procesual de remediere nu are o valoare echivalentă rechizitoriului și nu trebuie verificat de către procurorul ierarhic superior. În acest sens, s-a arătat că rechizitoriul este actul prin care procurorul dispune trimiterea în judecată și, totodată, reprezintă actul de sesizare a instanței, iar niciun alt act al procurorului nu are această dublă aptitudine conferită de lege. Datorită importanței pe care o are rechizitoriul în rezolvarea cauzelor, legiuitorul a impus ca el să fie verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului sau de către procurorul ierarhic superior, după caz. Dacă s-ar accepta soluția ca remedierea neregularităților actului de sesizare să se realizeze prin ordonanță și nu prin alt act procesual, concluzia care se impune este aceea că ordonanța prin care procurorul înlătură acele neregularități nu mai trebuie verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, întrucât legiuitorul impune această formalitate doar în cazul rechizitoriilor. O ordonanță de remediere a neregularităților nu reprezintă un nou act de sesizare a instanței și nici o nouă dispoziție de trimitere în judecată, acestea fiind dispuse prin rechizitoriu. ... c) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Facultatea de Drept, a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția existenței unei veritabile chestiuni de drept. În acest sens, s-a arătat că dispozițiile legale a căror interpretare este solicitată sunt clare, neechivoce, iar aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate. De la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, doctrina și practica judiciară au contribuit la interpretarea dispozițiilor legale ce reglementează faza de cameră preliminară, în prezent existând consens cu privire la faptul că termenul de 5 zile reglementat de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen procedural imperativ, că remedierea se poate realiza fie printr-o ordonanță, fie printr-un act de sine stătător, precum și că actul de remediere trebuie să fie verificat de către procurorul ierarhic superior. Pe fondul chestiunilor cu a căror dezlegare a fost sesizată instanța supremă, s-a apreciat că termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen procedural imperativ, că remedierea se realizează printr-un act de remediere sui-generis, ce trebuie verificat pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior cu respectarea intervalului prevăzut de dispozițiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Cu privire la natura juridică a termenului de 5 zile în care procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare, s-a apreciat că termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală este un termen procedural imperativ, caracter ce rezultă din dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, care prevăd soluția de restituire obligatorie a cauzei la parchet, în situația în care procurorul nu răspunde în termenul prevăzut de lege. Contrar opiniei instanței care a formulat sesizarea, s-a apreciat că lipsa răspunsului în termenul de 5 zile de la comunicarea încheierii prin care s-au constatat neregularități ale actului de sesizare nu atrage decăderea din dreptul de a dispune trimiterea în judecată, ci decăderea din dreptul de a remedia, în faza de cameră preliminară, neregularitățile sesizării, urmând a se dispune restituirea cauzei la parchet pentru lipsa mențiunii, formulată în termenul legal, de menținere, de către procuror, a dispoziției de trimitere în judecată. Cu privire la felul actului de remediere, s-a apreciat că acesta ar trebui, în principiu, să îmbrace forma unui act de sine stătător, cu această denumire. El este un document modificator al rechizitoriului care, împreună cu acesta, stabilește limitele învestirii instanței. Dacă s-ar considera că remedierea rechizitoriului se va realiza printr-un act distinct cu această denumire, implicit acesta trebuie să fie și verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, în respectarea principiului simetriei actelor juridice. Referitor la chestiunea verificării actului pentru legalitate și temeinicie de către procurorul ierarhic superior și a termenului-limită până la care ar interveni această verificare, s-a apreciat ca actul de remediere a rechizitoriului trebuie verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către conducătorul unității de parchet sau, după caz, de către procurorul ierarhic superior. Obligativitatea verificării este consecința modificării conținutului actului de sesizare. Principiul simetriei actelor juridice impune cu puterea evidenței necesitatea ca actul modificator să îndeplinească aceleași condiții de formă precum actul modificat. Referitor la termenul în care actul de remediere a neregularităților trebuie verificat de către procurorul ierarhic superior, s-a arătat că legea nu reglementează expres un astfel de termen. Cu toate acestea, procurorul ierarhic superior va fi ținut de termenul de 5 zile de la comunicarea încheierii prin care s-au constatat neregularități pentru a verifica legalitatea și temeinicia actului de remediere și a-l comunica la dosarul aflat în faza de cameră preliminară. ... ...