Decizia CCR nr. 175/2013Paragraful 10

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 324 alin. 1 din Codul penal încalcă libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, în măsura în care este interpretat că ar impune acelaşi regim juridic sancţionator în cazul reprezentanţilor mass-mediei ca şi în cazul oricărei altei persoane. Consideră că textul de lege criticat îngrădeşte în mod nepermis libertatea de exprimare a reprezentanţilor presei prin posibilitatea sancţionării penale "a lucrărilor de petiţie publică" desfăşurate de jurnalişti cu privire la activitatea autorităţilor publice în aceleaşi condiţii ca şi în cazul oricărei alte persoane. Arată că, deşi libertatea de exprimare nu este un drept absolut, existenţa unei incriminări generale, care nu distinge după cum faptele sunt săvârşite sau nu de jurnalişti, aduce atingere art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece libertatea de exprimare a presei garantată de Convenţie presupune, aşa cum a reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza "Bladet Tromsr şi Stensaas împotriva Norvegiei" (1999) , o doză de exagerare şi de provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le formulează, limită care nu este recunoscută altor persoane şi care derivă din chiar natura profesiei exercitate, ceea ce impune, în mod corespunzător, şi la nivel penal o reglementare diferită pentru jurnalişti. De altfel, art. 30 alin. (8) teza finală din Constituţie prevede că delictele de presă se stabilesc prin lege, legiuitorul având, astfel, obligaţia de a reglementa în mod distinct tratamentul sancţionator al jurnaliştilor.