Sari la conținut

Decizia CCR nr. 166/2013Paragraful 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.03.2013
Dosarul
1.526/2/2012

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate acordă un regim preferenţial unei categorii socio-profesionale (aceea a bugetarilor cu o vechime în muncă între 3 şi 15 ani), prin acordarea unui număr mai mare de clase de salarizare faţă de bugetarii cu o vechime în muncă de peste 15 ani, tratament diferenţiat ce aduce atingere folosinţei drepturilor economice ale acestora din urmă. Consideră că persoanele care trec pragul de vechime de 20 de ani trebuie să fie identic salarizate, în condiţiile în care ocupă aceeaşi profesie, au aceeaşi pregătire profesională şi aceeaşi răspundere în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Astfel, magistraţii care au îndeplinit condiţiile de vechime în muncă şi în funcţie până la data de 31 decembrie 2012 nu desfăşoară o activitate profesională "specială", astfel încât să poată fi salarizaţi superior, comparativ cu magistraţii care au îndeplinit aceleaşi condiţii după data de 1 ianuarie 2011.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie