Decizia ÎCCJ nr. 21/2022 (HP)Punctul VII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 04.05.2022 · dosar 240/1/2022
Punctul VII
VII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Prin Adresa nr. 354/C/242/III-5/2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat, în temeiul art. 475-art. 477 din Codul de procedură penală, pentru respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Bacău. Referitor la îndeplinirea condiției existenței unei chestiuni de drept susceptibile a fi soluționată în mod diferit de instanțe s-a apreciat că sesizarea formulată nu se circumstanțiază unei veritabile probleme de drept întrucât prevederile legale ce se solicită a fi interpretate sunt clare, iar aplicabilitatea lor în cauză nu necesită lămuriri. Potrivit dispozițiilor art. 469 alin. (5) din Codul de procedură penală, încheierea de admitere a cererii de redeschidere a procesului penal poate fi atacată numai odată cu fondul, respectiv odată cu sentința ce se pronunță în urma rejudecării cauzei, în ipoteza în care se redeschide etapa judecății în prima instanță. În cuprinsul art. 469 alin. (5) din Codul de procedură penală nu se face referire expresă la caracterul executoriu al încheierii de admitere a cererii de redeschidere a procesului penal, însă, potrivit art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desființarea de drept a hotărârii atacate, efect extinctiv ce se produce de la momentul pronunțării soluției și din care rezultă că încheierea este executorie, chiar și atunci când se pronunță în prim grad. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 469 alin. (5) și (7) din Codul de procedură penală rezultă că, prin prisma efectelor atribuite, legiuitorul a inclus încheierea de admitere a cererii de redeschidere a procesului penal în categoria hotărârilor reglementate de art. 550 alin. (2) din Codul de procedură penală, respectiv hotărâre nedefinitivă, dar executorie, dar prin prevederea posibilității atacării încheierii de redeschidere a procesului penal odată cu fondul a limitat efectele produse de aceasta doar până la momentul unei eventuale desființări în calea de atac. Din punct de vedere procesual, în baza dispozițiilor legale anterior menționate, se pot produce mai multe consecințe. Concomitent cu admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, hotărârea judecătorească definitivă, obiect al căii extraordinare de atac, este deposedată de toate efectele juridice pe care le-a produs, își pierde autoritatea de lucru judecat și puterea executorie, se declanșează rejudecarea cauzei cu asigurarea garanțiilor de echitate prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, procedându-se la anularea tuturor actelor procedurale emise pentru executarea hotărârii. Efectul extinctiv nu este însă absolut deoarece soluția admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, urmată de desființarea de drept a hotărârii obiect al căii de atac, poate fi la rândul ei desființată de instanța de control judiciar, sesizată să se pronunțe asupra încheierii de admitere odată cu fondul cauzei, conform art. 469 alin. (5) din Codul de procedură penală. În această ipoteză, hotărârea pronunțată anterior va reintra în circuitul juridic, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, respectiv își va recăpăta autoritatea de lucru judecat și puterea executorie. Se revine în faza de executare a hotărârii definitive, însă ceea ce se pune în discuție nu este o nouă executare a hotărârii ce a făcut obiectul căii extraordinare de atac, ci reluarea executării începute anterior admiterii cererii de redeschidere a procesului penal. În ceea ce privește mandatul de executare emis inițial, acesta este anulat conform art. 469 alin. (7) din Codul de procedură penală, anulare care a produs efecte, fiind necesară emiterea unor noi forme de executare, astfel cum prevede art. 555 din același cod. Față de argumentele ce preced, s-a concluzionat că, raportat la conținutul și interpretarea dispozițiilor legale incidente în materie, nu există vreo îndoială rezonabilă cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate de instanța de trimitere. ...
Sursa oficială ↗