Decizia CCR nr. 149/2013Paragraful 14
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 07.03.2013
- Dosarul
- 5.500/2/2012
Avocatul Poporului apreciază că textele criticate sunt constituţionale. Se susţine că magistratul în favoarea căruia este pronunţată rezoluţia de respingere a sesizării nu poate justifica un interes în promovarea unei căi de atac împotriva acestei rezoluţii, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin dispoziţiile criticate a prevederilor art. 21 şi 52 din Constituţie. Se arată, în subsidiar, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică o omisiune legislativă, aceea de a nu fi fost conferit dreptul de a contesta rezoluţia de respingere anterior arătată şi magistratului în favoarea căreia a fost pronunţată, aspect ce nu este de competenţa Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.