Decizia CCR nr. 756/2014Paragraful 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2014 · dosar 3.799/2/2014
Paragraful 11
8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că neconstituţionalitatea textelor legale criticate este dedusă nu din conţinutul acestora, ci din modul de interpretare şi de aplicare a lor, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei jurisdicţionale a acesteia. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional a statuat că nu se poate pronunţa asupra constituţionalităţii interpretării date de o instanţă judecătorească, aceasta constituind un act de aplicare a legii. Aşa fiind, nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării dispoziţiilor legale de către instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată ar fi neconstituţională, întrucât este contrară prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.486 din 10 noiembrie 2009.
Sursa oficială ↗