Sari la conținut

Decizia CCR nr. 123/2013Paragraful 65

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.03.2013
Dosarul
1.430

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză îl constituie o serie de ordonanţe de urgenţă, precum şi legile prin care acestea au fost aprobate, acte normative prin care a fost stabilit şi, respectiv, prelungit, termenul acordat salariaţilor, membrilor consiliului de administraţie şi persoanelor pensionate cu ultimul loc de muncă la societăţile privatizate ("salariaţii cu drept de preferinţă") de a cumpăra acţiuni la preţul plătit de investitorul strategic. Astfel, în sectorul energetic, procesul de privatizare a fost iniţiat prin constituirea unor societăţi de stat, printre care şi Societatea Comercială Filială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Moldova" - S.A. (în care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate deţine pachetul majoritar de acţiuni, în calitate de investitor strategic), respectiv Societatea Comercială Filială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Oltenia" - S.A., care au fost două filiale regionale ale Electrica (pârâta din cauză). Cadrul legal al procesului de privatizare a celor două filiale regionale a fost stabilit în special prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2004 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucureşti şi a Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Târgu Mureş, precum şi a societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 31 ianuarie 2004, act normativ care reglementa vânzarea către un investitor strategic a unui pachet reprezentând 51% din capitalul social al fiecărei filiale, format atât din acţiuni existente, cât şi din acţiuni noi ce urmau a fi emise în urma unei operaţiuni de majorare a capitalului social. În plus, salariaţilor cu drept de preferinţă din cele două filiale li s-a acordat opţiunea de a achiziţiona acţiuni la acestea până la limita de 10% din capitalul social. Strategia de privatizare a Electrica Moldova şi Electrica Oltenia a fost adoptată prin emiterea Hotărârii Guvernului nr. 531/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 21 aprilie 2004, iar prin Legea nr. 169/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 20 mai 2004, a fost aprobată cu modificări Ordonanţa Guvernului nr. 31/2004, păstrându-se în toate celelalte privinţe strategia de privatizare adoptată de Guvernul României.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie