Decizia CCR nr. 114/2013Paragraful 10
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 05.03.2013
- Dosarul
- 11.446/86/2011
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că în temeiul Legii nr. 119/2010 s-a dispus recalcularea pensiilor de serviciu de care beneficia personalul auxiliar din justiţie, ceea ce a avut ca efect reducerea substanţială a cuantumului pensiei, fără a se prevedea însă plata unor despăgubiri. Astfel, această măsură a echivalat cu o naţionalizare interzisă de lege, în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr. 567/2004 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 290/2005, care reglementau acordarea pensiilor de serviciu, nu fuseseră abrogate. Au existat, prin urmare, două reglementări paralele, total opuse. De asemenea, susţin că, în mod discriminatoriu, anumite categorii de persoane, precum cadrele militare sau poliţiştii, au beneficiat de o modalitate mai favorabilă de recalculare a pensiilor. Mai mult, discriminarea a fost extinsă ca urmare a Deciziei nr. 297 din 27 martie 2012, prin care Curtea Constituţională a constatat ne constituţionalitate a dispoziţiilor legale care dispuneau transformarea pensiilor de serviciu ale consilierilor de conturi în pensii contributive, reţinând că această categorie de persoane este asimilată ca statut magistraţilor şi trebuie să beneficieze de un tratament juridic asemănător. Or, autorii excepţiei consideră că personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor se află în aceeaşi situaţie, având aceleaşi interdicţii şi incompatibilităţii ca şi magistraţii. Mai arată că prin art. 196 lit. f) din Legea nr. 263/2010 s-a dispus abrogarea Legii nr. 567/2004, dar nu şi a Hotărârii Guvernului nr. 290/2005, care continuă să fie în vigoare.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.