Decizia CCR nr. 102/2013Paragraful 32
Paragraful 32
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, "(1) Data alegerilor se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu cel puţin 75 de zile înaintea votării", iar conform art. 125 alin. (1) din aceeaşi lege, odată cu data alegerilor Guvernul stabileşte, prin hotărâre, programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale. Orice acţiune specifică procesului electoral este stabilită în acest calendar în ordine cronologică, prin raportare, în general, la ziua în care au loc alegerile. În această succesiune se înscrie şi acţiunea la care se referă prevederile art. 118 din legea examinată, cea a demisiei prefectului/subprefectului cu cel puţin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Prin urmare, dacă prefecţii/subprefecţii doresc să îşi depună candidatura sau să participe la campania electorală, aceştia sunt condiţionaţi de actul depunerii demisiei, sub sancţiunea demiterii din funcţie, întrucât aceeaşi persoană nu poate întruni cumulativ atât calitatea de înalt funcţionar public, cât şi pe cea de candidat sau participant implicat în campania electorală. Cele două calităţi sunt aşadar incompatibile, exercitarea lor simultană născând un conflict de interese.
Sursa oficială ↗