Decizia CCR nr. 62/2013Paragraful 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.02.2013 · dosar 2.796/63/2012
Paragraful 11
Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Textele de lege criticate oferă garanţiile cuprinse în Constituţia României, măsura suspendării din funcţie aplicându-se tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, şi anume în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru vreuna dintre infracţiunile enumerate de lege, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei publice. Sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. Fiind o măsură de natură administrativă, nu sunt incidente normele constituţionale şi convenţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Sursa oficială ↗