Decizia CCR nr. 80/2013Paragraful 9
Paragraful 9
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 1 alin. (3) şi (5) , art. 15 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că suspendarea dispoziţiilor legale prin care se prevedea majorarea salariilor de bază ale personalului didactic din învăţământ aduce atingere dreptului de proprietate al acestor persoane, întrucât acestea aveau o speranţă legitimă de a obţine venituri mai mari. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, cele privind condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi cele referitoare la rolul Parlamentului, deoarece, prin adoptarea Legii nr. 300/2009, Guvernul a refuzat să aplice o lege adoptată de Parlament. Totodată, arată că prevederile articolului unic al Legii nr. 300/2009 aprobă şi preiau prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, care a fost adoptată cu încălcarea competenţelor stabilite de art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, deoarece emitentul nu a indicat situaţia extraordinară care a stat la baza emiterii ordonanţei, nu a motivat corespunzător urgenţa şi a afectat drepturi fundamentale. În acelaşi timp arată că, deşi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011 a făcut practic inaplicabile dispoziţiile de lege criticate, această decizie este ilegală şi doreşte ca instanţa de contencios constituţional să declare în mod expres ca fiind neconstituţionale aceste dispoziţii de lege.
Sursa oficială ↗