Decizia ÎCCJ nr. 7/2022 (RIL)Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Opiniile specialiștilor consultați
37. În conformitate cu dispozițiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. ...
38. Centrul de Cercetări în Științe Penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat în sensul că s-ar impune soluția de respingere a recursului în interesul legii, întrucât, pe de o parte, interpretarea propusă nu ține seama de logica textelor legale în discuție, în baza cărora stabilirea unui termen de rezolvare a cauzei este o consecință a admiterii contestației, iar, pe de altă parte, pentru că poate induce ideea unei excepții în care judecătorului de drepturi și libertăți să i se limiteze prerogativa de admitere a unei contestații privind durata procesului penal, în ipoteza în care autorul faptei este neidentificat sau neidentificabil. ...
39. De asemenea, s-a apreciat că, pe calea recursului în interesul legii, se încearcă conturarea unei lex tertia, respectiv acreditarea unei soluții terțe, și anume admiterea contestației fără stabilirea unui termen de rezolvare a cauzei pentru procuror, ceea ce nu poate fi acceptat. Astfel, dacă există motive de admitere a contestației, implicit, motive de constatare a depășirii duratei rezonabile de soluționare a urmăririi penale, atunci rămâne fără sens absența termenului de rezolvare a cauzei. Scopul procedurii de contestare a duratei este reprezentat tocmai de existența unui remediu concret de sancționare a tergiversării soluționării cauzei. ...
40. Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași - Facultatea de Drept a apreciat că sesizarea ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii este inadmisibilă, deoarece problema de drept nu poate primi o rezolvare de principiu, întrucât presupune o analiză in concreto. ...
41. Asupra fondului problemei de drept a opinat în sensul că în soluționarea contestației privind durata procesului penal în cauzele în care nu au fost identificați (sau identificabili) autorii faptelor, deși organele de urmărire penală au depus toate diligențele necesare în acest scop (apreciere pe care o va realiza judecătorul de drepturi și libertăți, indiferent de înscrierea dosarului în registrul dosarelor cu autor necunoscut), judecătorul de drepturi și libertăți nu poate dispune stabilirea unui termen în care procurorul să rezolve cauza. ... ...
Sursa oficială ↗