Decizia CCR nr. 12/2013Paragraful 51
Paragraful 51
Analizând dispoziţiile Legii audiovizualului nr. 504/2002, în ansamblul său, Curtea constată că, potrivit acestora, Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea publică autonomă aflată sub control parlamentar care, în calitate de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale şi de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, emite, în îndeplinirea funcţiilor şi a atribuţiilor sale legale, decizii, instrucţiuni şi recomandări. În temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) din legea criticată, Consiliul este autorizat să emită, în aplicarea dispoziţiilor legii, decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării atribuţiilor sale prevăzute expres în lege. Deciziile Consiliului având caracter normativ, inclusiv motivarea acestora, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu alin. (5) al art. 15, iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, actele având caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ de către orice persoană care se consideră prejudiciată de acestea.
Sursa oficială ↗