Decizia ÎCCJ nr. 6/2022 (RIL)Paragraful 3

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 07.03.2022 · dosar 3.123/1/2021
Paragraful 3
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a celor ale Ordinului ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, cu modificările ulterioare, și a dispozițiilor art. 670 alin. (2) din Codul de procedură civilă, stabilește că: Onorariile maximale ale executorului judecătoresc, astfel cum sunt stabilite de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 și de Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006, nu includ și taxa pe valoarea adăugată prevăzută de art. 265 din Codul fiscal (fostul art. 125 din Codul fiscal din 2003), aferentă serviciilor prestate de acesta în cadrul procedurii de executare silită.
Sursa oficială ↗