Decizia ÎCCJ nr. 11/2022 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor și a problemei ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: XI.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: – instanța care a formulat întrebarea, din categoria instanțelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... În speță sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele anterior enunțate. Astfel, este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori fiind învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelului declarat de inculpata C.A. împotriva Sentinței penale nr. 398/7.04.2021, pronunțată de către Judecătoria Bistrița, în Dosarul nr. 8.337/190/2020. Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe și concrete asupra modului de rezolvare a cauzei în care a fost ridicată, respectiv asupra încadrării juridice sub forma unității sau a pluralității sub forma concursului de infracțiuni pe care o va primi acuzația penală adusă inculpatei. De asemenea, chestiunea ce formează obiectul întrebării nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluționare. ... XI.2. Cu privire la fondul chestiunii de drept Problema de drept ce face obiectul sesizării trebuie abordată atât prin prisma construcției doctrinare și jurisprudențiale privind infracțiunile cu conținut alternativ și infracțiunile cu conținuturi alternative, cât și prin prisma dispozițiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, în condițiile în care, în mod evident, instituția concursului ideal de infracțiuni este cea care poate conduce la o soluție, fie în sensul reținerii unei pluralități de infracțiuni, fie a unei infracțiuni unice. Din primul punct de vedere, doctrina, nu în unanimitate, și jurisprudența au conturat conceptul de infracțiuni cu conținut alternativ și de infracțiuni cu conținuturi alternative, reflectarea sa în jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind cuprinsă în Decizia nr. 25/2017, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Potrivit considerentelor deciziei menționate: „Infracțiunile cu conținut unic sunt acele infracțiuni ale căror elemente constitutive se înfățișează sub o formă unică, exclusivă, nesusceptibilă de mai multe modalități (bigamia, omorul). Infracțiunile cu conținut alternativ sunt acele infracțiuni pentru care legea prevede variante alternative ale elementului material al laturii obiective, variante echivalente sub aspectul semnificației lor penale. Spre deosebire de infracțiunile cu conținut alternativ care, în esență, presupun existența mai multor modalități de săvârșire a faptei, infracțiunile cu conținuturi alternative sunt acele infracțiuni în cazul cărora legiuitorul regrupează, sub aceeași denumire, două sau mai multe infracțiuni de sine stătătoare. Delimitarea dintre infracțiunile cu conținut unic, infracțiunile cu conținut alternativ și infracțiunile cu conținuturi alternative prezintă importanță sub aspectul efectelor diferite care apar în cazul realizării mai multor variante alternative de comitere. Astfel, în cazul infracțiunilor cu conținut alternativ, modalitățile diferite, prevăzute în norma de incriminare, nu generează un concurs de infracțiuni, nu afectează unitatea infracțiunii. Dimpotrivă, în cazul infracțiunilor cu conținuturi alternative, dacă se realizează mai multe dintre aceste conținuturi, ne vom afla în prezența unui concurs de infracțiuni.“ În conformitate cu prevederile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Analizând problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin prisma acestui concept al infracțiunii cu conținut alternativ se constată că dispozițiile art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal reglementează o infracțiune cu conținut alternativ, variantele fiind unele echivalente sub aspectul semnificației lor penale. În acest sens, diferențele existente între cele două forme normative vizează doar cerința esențială atașată laturii obiective a infracțiunii, respectiv cea care vizează natura substanței ingerate de către conducătorul vehiculului, în cazul primei forme fiind vorba de alcool, iar în ceea ce privește a doua formă, de substanțe psihoactive, așa cum au fost acestea identificate prin Decizia nr. 48/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În aceste condiții, opinia judecătorului-raportor, prin raportare la modul de formulare a întrebării de către instanța care a dispus sesizarea, este în sensul că fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, care la momentul prelevării mostrelor biologice a avut o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii cu conținut alternativ prevăzute de art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal, neputându-se reține existența unei pluralități infracționale. Din cel de-al doilea punct de vedere menționat, concursul formal/ideal de infracțiuni presupune existența unei singure acțiuni sau inacțiuni săvârșite de o persoană care, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni. În mod evident, din definiția legală, anterior menționată, așa cum aceasta este prevăzută de art. 38 alin. (2) din Codul penal, rezultă faptul că pentru existența concursului ideal de infracțiuni, din punctul de vedere al laturii obiective, este necesar ca acțiunea unică a făptuitorului să fie aptă a întruni elementul material al mai multor infracțiuni și să producă urmarea imediată specifică mai multor fapte prevăzute de legea penală, fiind fără relevanță, din punctul de vedere al chestiunii de drept analizate, latura subiectivă. Ca atare, analiza se impune a fi realizată prin prisma acestor elemente pentru a se stabili în ce măsură pot fi reținute dispozițiile legale ce reglementează concursul de infracțiuni. Potrivit prevederilor art. 336 din Codul penal, constituie infracțiunea de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“: (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. (3) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) și (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. De remarcat este faptul că, prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale a României, sintagma „la momentul prelevării probelor biologice“ din cuprinsul primului alineat a fost declarată neconstituțională și, ca atare, incriminarea nu mai are în conținutul său această referire vizând prelevarea probelor biologice. În cazul infracțiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, în oricare dintre variantele normative, obiectul juridic este unul comun, reprezentat de relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice, element care poate fi pus în pericol prin desfășurarea acestei activități în condițiile incriminate, respectiv de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori care este sub influența unor substanțe psihoactive. Acțiunea care reprezintă elementul material al laturii obiective este reprezentată de acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere. Suntem în prezența unui verbum regens comun pentru toate variantele infracțiunii incriminate. De asemenea, urmarea imediată a oricăreia dintre variantele infracțiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal este identică, respectiv punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice, urmare imediată a comiterii acțiunilor incriminate. Nici din punctul de vedere al laturii subiective a infracțiunii nu există diferențe între variantele normative, fapta putând fi comisă doar cu intenție, directă sau indirectă. Diferențele existente între variantele prevăzute de cele trei alineate ale textului legal rezultă, pe de o parte, din cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective pentru infracțiunile de la primele două alineate, iar, pe de altă parte, din calitatea specială pe care trebuie să o aibă subiectul activ în cazul formei prevăzute de ultimul alineat. În cazul variantei normative reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal este necesar ca infracțiunea să fie comisă de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, în vreme ce în cazul variantei reglementate de alin. (2) fapta este comisă de către o persoană care este sub influența unor substanțe psihoactive. Rezultă din această analiză faptul că în situația în care o persoană conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și are atât o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, cât și este sub influența unor substanțe psihoactive, acțiunea sa realizează elementul material al laturii obiective a fiecărei variante normative, fiind realizată și cerința esențială specifică fiecăreia dintre acestea, însă există o singură urmare imediată, vătămarea produsă fiind unică, respectiv starea de pericol rezultată pentru siguranța circulației pe drumurile publice. Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 alin. (2) din Codul penal, în sensul că nu se produc mai multe urmări imediate ale faptei persoanei respective, fiind în prezența unei singure vătămări a obiectului juridic protejat prin norma de incriminare. Chiar dacă acțiunea făptuitorului realizează elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, atât în forma tip, prevăzută de primul alineat, cât și a variantei asimilate, de la cel de-al doilea alineat, în condițiile în care nu se produc urmări imediate multiple ale faptei sale, nu se poate reține existența a două infracțiuni distincte, ci suntem în prezența unei infracțiuni unice, comisă în ambele variante normative. Concluzionând, indiferent de punctul de vedere din care se analizează chestiunea de drept cu care a fost investit completul, soluția nu poate fi decât aceea că fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, care la momentul prelevării mostrelor biologice a avut o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal, infracțiune unică. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ... ...