DECIZIE 1048/2012Paragraful 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · dosar 11.446/86/2011
Paragraful 13
2. Dispoziţiile actului normativ criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat şi pe cel al preeminenţei legii, întrucât lipsesc de efect hotărâri judecătoreşti irevocabile privind dreptul la pensia de serviciu. Totodată, textele de lege criticate nu abrogă prevederile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, care continuă să reglementeze în paralel acordarea pensiilor de serviciu, fiind înfrânte astfel normele de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care reglementează condiţiile abrogării dispoziţiilor unei legi. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6, 6 1, 20, 21 şi 30 din Legea nr. 24/2000 întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 nu este în prealabil evaluată sub aspectul impactului economic şi social.
Sursa oficială ↗