Decizia ÎCCJ nr. 8/2022 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 49. Sesizarea formulată vizează o singură problemă de drept, cu privire la care instanța de trimitere, Curtea de Apel Craiova, apreciază a fi îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii hotărârii prealabile. ... 50. Astfel, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție o interpretare jurisdicțională de principiu a dispozițiilor art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă prin acestea se instituie o excepție de la dispozițiile art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă, respectiv de la caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor pronunțate în cauzele având ca obiect desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări cu așezare fixă, inclusiv în ipoteza în care aceste cereri sunt formulate în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. ... 51. În ceea ce privește admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, dispozițiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevăd următoarele: „(1) Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților.“ ... 52. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 53. Analiza textelor normative mai sus evocate permite concluzia potrivit căreia deschiderea procedurii hotărârii prealabile este legal posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiții: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a curții de apel sau a tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; ... – Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept și aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 54. Examinarea condițiilor în care poate fi declanșat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidență faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, doar primele trei dintre cerințele legale enunțate se verifică. ... 55. Astfel, din datele prezentate în cuprinsul încheierii de sesizare rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă, învestit cu soluționarea unui recurs formulat împotriva unei decizii civile pronunțate de Tribunalul Dolj - Secția I civilă, în apelul declarat împotriva unei sentințe civile prin care Judecătoria Craiova a soluționat cererea Poliției Locale a Municipiului Craiova și a primarului municipiului Craiova, întemeiată pe dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. ... 56. Instanța de recurs, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în apel și, ca urmare a formulării de către recurenta-pârâtă a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. ... 57. Fără a antama problema admisibilității căii de atac formulate, se reține că îi revine Curții de Apel Craiova, ca instanță ierarhic superioară Tribunalului Dolj, competența de soluționare a recursului împotriva hotărârii pronunțate de acest tribunal în apel, conform dispozițiilor art. 96 pct. 3 și art. 483 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Hotărârea pronunțată în recurs este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. ... 58. De asemenea, este îndeplinită și condiția de admisibilitate privind inexistența unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, având ca obiect problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. Mai mult, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept prin pronunțarea unei decizii în recurs în interesul legii sau a unei hotărâri prealabile. ... 59. Prin deciziile nr. 20 din 15 octombrie 2018 și nr. 10 din 28 iunie 2021, evocate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu a analizat textele legale supuse interpretării prin prezenta sesizare. A reținut, în ceea ce privește dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, că acestea constituie mecanismul de exercitare de către autoritatea administrativă competentă a atribuției pe care i-o conferă art. 32 raportat la art. 28 din Legea nr. 50/1991, anume aceea de a sesiza instanța spre a dispune în sensul desființării lucrărilor în privința cărora a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției, iar obiectul litigiului nu vizează o autorizare, în sens administrativ, a unei autorități publice de a întreprinde o anume activitate, ci impunerea, pe calea unei obligații de a face, a unei anumite conduite în sarcina persoanei, debitor al acestei obligații, cu privire la care s-a constatat că nu a respectat normele disciplinei în construcții. ... 60. Toate celelalte condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, a hotărârii prealabile, nu sunt însă îndeplinite. ... 61. În ceea ce privește condiția de admisibilitate a existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, deși dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu definesc noțiunea de „chestiune de drept“, în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că analiza aspectelor generale de admisibilitate trebuie să aibă în vedere faptul că procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei probleme de drept reale, esențiale și controversate, care se impune cu evidență a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu și acela al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății^1. ^1 Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014. ... 62. Sesizarea instanței supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie, așadar, unei chestiuni de drept esențiale, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, o chestiune ivită în cursul unui proces în curs de desfășurare. ... 63. În cazul concret dedus judecății de principiu, obiectul sesizării vizează o problemă de drept procesual, instanța de trimitere, învestită cu soluționarea căii de atac a recursului, apreciind că de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluționarea cauzei, întrucât admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului va fi reținută după cum art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că instituie sau nu o excepție de la dispozițiile art. 483 alin. (2) , raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din același act normativ, conferind caracter definitiv și executoriu hotărârilor pronunțate în apel, fără drept de recurs, în cauzele având ca obiect desființarea de construcții, plantații sau orice alte lucrări cu așezare fixă, inclusiv în ipoteza în care aceste cereri sunt formulate în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. ... 64. Împrejurarea că este vorba despre un aspect de drept procesual supus analizei este irelevantă, din punctul de vedere al admisibilității sesizării, câtă vreme în jurisprudența dezvoltată în aplicarea acestei instituții, a hotărârii prealabile, instanța supremă a statuat, în mod constant, că obiectul sesizării îl poate reprezenta atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procesual, dacă, prin consecințele pe care le produce, interpretarea normei de drept are aptitudinea de a determina, de a influența soluționarea raportului de drept dedus judecății^2. ^2 În acest sens, a se vedea: Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020. ... 65. Raportat la situația în cauză, apare necesar ca de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale menționate, art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă, să depindă soluționarea excepției inadmisibilității recursului, excepție asupra căreia instanța de recurs este chemată să se pronunțe prioritar analizei pe fond a căii de atac a recursului și de a cărei rezolvare depinde soluționarea recursului aflat pe rolul instanței de trimitere. ... 66. Dezlegarea pe care Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă o solicită, și anume dacă art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că instituie sau nu o excepție de la dispozițiile art. 483 alin. (2) , raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din același act normativ, nu vizează însă admisibilitatea căii de atac formulate în cauză, aflată pe rolul instanței de trimitere, ci suspendarea executării hotărârii împotriva căreia s-a exercitat recurs, apreciat în prealabil a fi admisibil; textul de lege este în legătură cu efectele exercitării căii legale de atac a recursului, iar nu cu existența acestuia. ... 67. În virtutea principiului legalității căii de atac, consacrat legislativ prin art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei“. ... 68. Admisibilitatea recursului, cale de atac extraordinară care urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, se verifică în raport cu art. 483 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: alin. (1) „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege“; alin. (2) „hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j^3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite“, precum și „hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului“. ... 69. În procesul aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, admisibilitatea recursului urmează a fi stabilită în raport cu aceste dispoziții ale legii de procedură, ținând seama și de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 32 din Legea nr. 50/1991, care prevede că, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, organul care a aplicat sancțiunea sesizează instanțele judecătorești pentru a dispune desființarea construcțiilor realizate nelegal, nefiind reglementată în actul normativ calea de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționează sesizarea. ... 70. Rezultă cu puterea evidenței că obiectul de reglementare al art. 484 din Codul de procedură civilă este diferit de obiectul de reglementare al art. 483 din Codul de procedură civilă. Prin art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt reglementate expres situațiile în care exercitarea căii de atac a recursului produce ex lege efectul suspensiv de executare, stipulându-se că el „suspendă de drept“ executarea hotărârii, exclusiv în cauzele având ca obiect desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări cu așezare fixă, precum și în cazurile anume prevăzute de lege. Rămâne ca în toate celelalte situații suspendarea executării hotărârii atacate cu recurs să se producă prin dispoziția motivată a instanței sesizate cu judecarea recursului, dată la cererea recurentului, în condițiile legii. ... 71. Dispozițiile art. 484 din Codul de procedură civilă privind suspendarea executării hotărârilor împotriva cărora a fost formulat recurs devin incidente atunci când calea extraordinară de atac a recursului este admisibilă, iar admisibilitatea se analizează potrivit art. 483 din Codul de procedură civilă, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată. Numai în situația în care, în raport cu acestea, recursul este admisibil sunt aplicabile dispozițiile art. 484 din Codul de procedură civilă privind suspendarea de drept a executării hotărârii, în cazurile expres prevăzute de lege. ... 72. Referitor la aceeași condiție, a existenței unei chestiuni de drept, în jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a precizat că problema de drept care necesită cu pregnanță să fie lămurită trebuie să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia de interpretare realizată prin mijlocirea instanței supreme. ... 73. Problema de drept identificată trebuie să fie una reală, veritabilă, susceptibilă de a genera interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, ale unei norme îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultății drept condiție a admisibilității este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale. ... 74. Simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru inițierea mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept^3. ^3 Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42. ... 75. Instanța de trimitere nu a indicat și nu a prezentat motivele pentru care a apreciat dificultatea problemei de drept în discuție. Prin încheierea de sesizare a expus succint motivele pentru care a apreciat admisibilă sesizarea și a expus un punct de vedere asupra admisibilității recursului formulat. ... 76. A arătat că admisibilitatea recursului se impune a fi analizată în funcție de caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al acțiunii constând în desființarea construcțiilor, plantațiilor sau a lucrărilor cu așezare fixă, iar calificarea acestor acțiuni, stabilirea obiectului lor și, în funcție de acesta, stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al litigiului trebuie realizate prin raportare la dreptul a cărui valorificare se urmărește. A precizat că, în privința acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, nu se urmărește valorificarea unui drept patrimonial, ci se pune problema exercitării unei atribuții legale de către organele care au aplicat sancțiunea contravențională, în scopul de a se asigura conformarea contravenientului la măsurile dispuse prin procesul-verbal contravențional, astfel că acțiunea formulată în cauză face parte din categoria litigiilor având ca obiect o obligație de a face neevaluabilă în bani, care se încadrează în dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă și este exceptată de la calea de atac a recursului, nefiind astfel aplicabil art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 77. Instanța de trimitere a motivat în mod tranșant punctul de vedere cu privire la interpretarea dispozițiilor legale, iar argumentarea nu indică nicio dificultate care să justifice sesizarea instanței supreme. Raționamentul juridic al instanței de trimitere, în acord cu practica judiciară națională majoritară, nu pune în evidență caracterul lacunar, îndoielnic, neclar al normei de drept disputate, posibila necorelare cu alte dispoziții neclare și nici dificultatea reală a chestiunii de drept. ... 78. Or, în absența unei reale dificultăți a chestiunii de drept, prin întrebarea formulată se urmărește, practic, determinarea modalității de aplicare, în cauză, a dispozițiilor legale, cu scopul de a se identifica soluția care trebuie adoptată în concret, ceea ce conduce la concluzia că se tinde, în fapt, la soluționarea excepției inadmisibilității recursului, iar nu la dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate. ... 79. Interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, iar nu instanței supreme, sesizată în procedura hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a unei situații de fapt concrete. ... 80. Față de cele arătate se constată că soluționarea pe fond a recursului nu depinde de admisibilitatea recursului, analizată prin prisma unei eventuale excepții instituite de art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă de la dispozițiile art. 483 alin. (2) , raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din același act normativ, și nu a fost demonstrată o dificultate reală de interpretare a acestor dispoziții legale și de aplicare a acestora, de natură să impună o dezlegare de principiu. Nu este, așadar, îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă privind existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei. ... 81. Interpretarea dispozițiilor legale se impune a fi realizată, astfel cum s-a reținut anterior, ținând seama de regimul juridic al căii de atac extraordinare a recursului, expres prevăzut de Codul de procedură civilă, admisibilitatea căii de atac urmând a fi analizată prin prisma dispozițiilor care reglementează obiectul recursului, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată. ... 82. Cu privire la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită, ea este justificată de instanța de trimitere exclusiv prin faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat, printr-o altă hotărâre, asupra acestei chestiuni și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, astfel cum rezultă din evidențele electronice ale instanței supreme, însă cerința noutății, așa cum rezultă din dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, este distinctă de cea care impune ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni și ca aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii. ... 83. În mod evident, cerința noutății este îndeplinită atunci când problema de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial. Condiția noutății poate fi considerată îndeplinită și în ipoteza unor chestiuni noi de drept, generate de un act normativ mai vechi, în situația în care aplicarea unei norme vechi a devenit de actualitate și nu există jurisprudență cu privire la interpretarea acesteia, sau dacă se impune clarificarea unei asemenea norme, într-un nou context legislativ din care rezultă dificultăți de interpretare. ... 84. Caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma interpretării dispozițiilor legale, opiniile jurisprudențiale izolate ori cele pur subiective ale părților nefiind în măsură să justifice declanșarea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 85. Pe cale de consecință, prezintă importanță, sub acest aspect, existența unei practici judiciare constante în materie, iar în situația existenței unei practici neunitare nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci se impune declanșarea mecanismului recursului în interesul legii, condiția noutății chestiunii de drept constituind unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii reglementate de Codul de procedură civilă, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și recursul în interesul legii. ... 86. În concret, instanța de trimitere a apreciat că, pentru a stabili admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, se impune a se interpreta dacă art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie sau nu o excepție de la dispozițiile art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din același act normativ. ... 87. Aparent, condiția noutății poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, întrucât din analiza practicii judiciare, comunicată de curțile de apel, evocată anterior, rezultă că nu a fost analizată eventuala incidență a dispozițiilor art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă în determinarea admisibilității căii de atac a recursului. Totuși, se observă că interpretarea solicitată de instanța de trimitere, ca urmare a cererii uneia dintre părți, are ca finalitate admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în cauzele având ca obiect cereri formulate în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, deși dispozițiile art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu vizează obiectul căii de atac a recursului, iar cu privire la această problemă de drept sa reținut, majoritar, în jurisprudență, raportat la încadrarea acestor cereri în categoria litigiilor având ca obiect obligații de face neevaluabile în bani, că nu este prevăzută calea de atac a recursului, conform art. 483 alin. (2) raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă. ... 88. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi justificată atunci când se constată, în practica instanțelor de judecată, o dificultate a aplicării dispozițiilor legale, de natură să creeze premisele apariției unei practici neunitare la nivel național, în măsură să reclame intervenția instanței supreme prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. Punctul de vedere exprimat de una dintre părțile litigiului în care a fost formulată sesizarea, referitor la incidența unor dispoziții legale cu privire la care nu rezultă nicio dificultate de interpretare privind aplicabilitatea în cauză, nu este suficient pentru a conduce la concluzia că este îndeplinită condiția privind noutatea chestiunii de drept. ... 89. În considerarea argumentelor expuse, se constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare, reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificat, întrucât nu sunt întrunite condițiile legale referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, în legătură cu soluționarea pe fond a cauzei pendinte, care să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, apt să justifice nevoia unei interpretări prin mijlocirea instanței supreme și să prezinte caracter de noutate. ... ...