Decizia ÎCCJ nr. 168/2025 (HP)Punctul IX

IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 82. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate: – Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 10 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 29 octombrie 2021, prin care s-a statuat că: „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obținut o hotărâre de demolare a construcției, termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției este unul de recomandare“, reținându-se, în considerentele acesteia, următoarele: 82. Pe de altă parte, intrarea în legalitate, în sensul alin. (2) al art. 28 din Legea nr. 50/1991, prin impunerea soluției menținerii construcției nu permite concluzia instituirii unui termen de decădere. Deși termenul în sine nu are caracter facultativ, el fiind prevăzut în procesul-verbal de constatare a contravenției aferent unei/unor obligații instituite în sarcina contravenientului, persoana interesată trebuind astfel să acționeze cu respectarea sa pentru ca autoritatea publică să nu declanșeze demersurile vizând desființarea lucrărilor de construire realizate nelegal, temporizarea/întârzierea demersului de sesizare a instanțelor cu o asemenea sancțiune are semnificația unei tacite manifestări a voinței entității competente de a prelungi durata respectivului termen. ... 83. De aceea, simpla împlinire a termenului nu conduce la nașterea obligației contravenientului de a desființa lucrările nelegal efectuate (măsura nu intervine de la sine, mecanic, ca un corolar al nerespectării obligației instituite în sarcina persoanei sancționate contravențional) pentru că o atare interpretare ar fi contrară scopului neîndoielnic al reglementării de excepție înscrise în art. 28 alin. (1) , (2) și (3) din Legea nr. 50/1991, anume acela de a prioritiza salvarea lucrărilor în privința cărora se poate dovedi că sunt unele ce respectă cerințele tehnice și legale de construire, dar sunt afectate de un unic viciu-formal: că au fost efectuate fără autorizație ori în parametri deosebiți de cei ai autorizației. ... 84. Împlinirea lui nu atrage așadar automat aplicarea sancțiunii complementare a desființării lucrărilor de construcții, ci doar impune ideea că încălcarea sa este asociată cu aplicarea, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care se dispune demolarea, a unei sancțiuni persoanei care nu a ieșit din pasivitate până la acel moment. (...) ... 87. Este adevărat că imperativul asigurării disciplinei în construcții presupune ca termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției să fie unul eficient, însă este rezonabil și în acord cu necesitatea responsabilizării activității autorităților administrative ca o măsură extremă, precum cea a desființării unei construcții, să fie aplicată doar dacă persoana sancționată contravențional nu și-a îndeplinit obligația de mijloace de a depune toate diligențele pentru intrarea în legalitate. (…). ... 89. În acest context, interpretarea potrivit căreia desființarea construcției (cea mai drastică măsură ce poate fi aplicată) intervine în mod automat la expirarea termenului stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției vine în contradicție cu prevederile art. 32 din lege, care ar fi golite de conținut în măsura în care instanța de judecată nu ar face decât să ia act de neîndeplinirea obligației părții pârâte în termenul unilateral stabilit de autoritatea administrativă prin procesul-verbal de constatare a contravenției și să dispună una dintre măsurile prevăzute de textul de lege. (…). ... 110. Ar fi așadar contrară rațiunii reglementării ca simpla depășire a termenului stabilit în vederea intrării în legalitate să atragă desființarea construcțiilor. (…). ... 113. De asemenea, legiuitorul a înțeles să confere în mod expres posibilitatea ca și instanța de judecată să poată lua inclusiv decizia la care se referă art. 28 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, evident, în condițiile în care autoritatea locală, prin raportare la planurile urbanistice și regulamentele aferente, refuză a dispune în sensul menținerii construcțiilor, ca manifestare de voință de natură a vătăma drepturile sau interesele legitime ale celui vizat ... ... – În considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. 32 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008 (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nr. 32/2008), au fost reținute următoarele: Acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale. Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, este adevărat incomplet, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954. Acțiunile mixte sunt o varietate a acțiunilor cumulative, semnificând o juxtapunere a acțiunii personale și a acțiunii reale imobiliare, între care există o suficientă legătură pentru a putea fi exercitate împreună. În general există două categorii de asemenea acțiuni: acțiunile în executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept real imobiliar, dând naștere totodată unei obligații personale, și acțiunile în rezoluțiune/reziliere, în revocare, în resciziune, în reducțiune și cele în anularea/constatarea nulității absolute a unui act translativ sau creator de drepturi reale. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac. Ca atare, se poate afirma că dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție «transferă» caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. (…) Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc. (…). Caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară (…) ... – Decizia Înaltei Curți de Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 8 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022 (Decizia Înaltei Curți de Casație - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 8/2022), prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că instituie o excepție de la dispozițiile art. 483 alin. (2) , raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din Codul de procedură civilă, respectiv de la caracterul definitiv și executoriu al hotărârilor pronunțate în cauzele având ca obiect desființarea de construcții, plantații sau a oricăror lucrări cu așezare fixă, inclusiv în ipoteza în care aceste cereri sunt formulate în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare?“ În considerentele acestei decizii s-a reținut: 80. Față de cele arătate se constată că soluționarea pe fond a recursului nu depinde de admisibilitatea recursului, analizată prin prisma unei eventuale excepții instituite de art. 484 alin. (1) din Codul de procedură civilă de la dispozițiile art. 483 alin. (2) , raportat la art. 94 pct. 1 lit. h) din același act normativ, și nu a fost demonstrată o dificultate reală de interpretare a acestor dispoziții legale și de aplicare a acestora, de natură să impună o dezlegare de principiu. Nu este, așadar, îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă privind existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei. ... 81. Interpretarea dispozițiilor legale se impune a fi realizată, astfel cum s-a reținut anterior, ținând seama de regimul juridic al căii de atac extraordinare a recursului, expres prevăzut de Codul de procedură civilă, admisibilitatea căii de atac urmând a fi analizată prin prisma dispozițiilor care reglementează obiectul recursului, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată ... ... ... ...