Decizia CCR nr. 943/2012Paragraful 6
Paragraful 6
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care susţine că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reia reglementări mai vechi în materie contravenţională, respectiv dispoziţii ale Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce nu sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale şi cu normele europene în vigoare şi că natura procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este una administrativă, condiţii în care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea acesteia au fost adoptate, ca legi ordinare, cu încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, potrivit cărora domeniul contenciosului administrativ trebuie reglementat prin legi organice. Se mai susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât nu permit persoanelor interesate să se adreseze direct instanţelor de judecată în vederea soluţionării litigiilor pe cale jurisdicţională şi că termenele de prescripţie prevăzute în aceste texte fac imposibil accesul la justiţie, întrucât curg de la data săvârşirii faptei, ordonanţa supusă analizei neprevăzând cauze specifice de întrerupere a prescripţiei.
Sursa oficială ↗