Decizia CCR nr. 950/2012Paragraful 19

În acest sens, Curtea reţine că prevederile art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu reprezintă altceva decât transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor art. 3 alin. (5) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE din 27 ianuarie 2003, potrivit căruia statele membre pot dispune ca autoritatea competentă să poată hotărî că beneficiarii asistenţei judiciare trebuie să ramburseze această asistenţă, în tot sau în parte, în cazul în care situaţia lor financiară s-a ameliorat în mod substanţial sau în cazul în care decizia de acordare a asistenţei judiciare a fost luată pe baza unor informaţii incorecte furnizate de beneficiar. Astfel, Curtea constată că directiva invocată nu îndeplineşte cel de-al doilea criteriu stabilit prin decizia anterior referită, întrucât nu are relevanţă constituţională, neputându-se argumenta prin simpla invocare a directivei, o posibilă încălcare de către legea naţională a vreunei prevederi constituţionale. De altfel, autorul excepţiei nici nu menţionează dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, pentru ca, în cazul în care Curtea constată o nerespectare a normei interpuse - indicator în cadrul realizării controlului de constituţionalitate - să poată analiza conformitatea legii naţionale în raport cu acestea. În aceste condiţii, problema ridicată ţine de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată.