Decizia CCR nr. 859/2012Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.10.2012 · dosar 1.807/97/2011
Paragraful 9
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, suprimând dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii judecătoreşti prin care o instanţă se declară necompetentă, lasă judecătorilor posibilitatea de a se situa deasupra legii, conferindu-le astfel o situaţie privilegiată şi încălcând prevederile constituţionale ale art. 16. Se arată, de asemenea, că textele criticate permit instanţelor să se desesizeze fără ca hotărârile prin care acestea se declară necompetente să poată fi atacate, fapt ce contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie. Pentru aceste motive, autorul susţine că prevederile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă dau judecătorilor posibilitatea încălcării principiilor statului de drept statuate la art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Sursa oficială ↗