Decizia CCR nr. 830/2012Paragraful 18

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, de exemplu, prin Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, Decizia nr. 248 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2010, Decizia nr. 894 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, şi Decizia nr. 1.215 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010. În esenţă, Curtea a statuat că nu se poate reţine că dispoziţiile criticate din Codul de procedură fiscală îngrădesc accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, garantat de prevederile art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea părţii interesate de a introduce, în anumite condiţii, contestaţie la executare şi împotriva titlului executoriu. Curtea a reţinut că, la art. 136 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu îşi plătesc de bunăvoie obligaţiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, "executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare [...]". Totodată, conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată stabilit de lege sau stabilit de organul competent [...]". Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligaţiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creanţă fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestaţie în temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [...]", ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc. Aşadar, Curtea constată că acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanţă conferă garanţii suficiente în sensul efectivităţii dreptului de acces la justiţie, astfel încât măsura procesuală prevăzută de art. 403 alin. 2 din Codul de procedură civilă ar fi de natură doar să genereze tergiversarea executării obligaţiilor fiscale. În temeiul dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu condiţia ca acestea să nu fie contrare Constituţiei. Împrejurarea că nu se aplică dispoziţiile referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţa preşedinţială, prevăzute la art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu are semnificaţia încălcării dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât şi termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanţa competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanţii privind accesul liber la justiţie. Întrucât nu au survenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, fiind aplicabile, în acelaşi timp, şi criticilor de neconstituţionalitate aduse textului prin raportare la celelalte prevederi constituţionale invocate de autorul excepţiei.