Decizia CCR nr. 841/2012Paragraful 20
Paragraful 20
Analizând dispoziţiile Legii nr. 85/2006 referitoare la primele măsuri adoptate în urma deschiderii, prin sentinţă judecătorească, a procedurii insolvenţei, Curtea a reţinut că, după notificarea formulată de administratorul judiciar, toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererile de admitere a creanţelor în termenul fixat. Cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Potrivit art. 67 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. Ulterior, ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar sau lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului.
Sursa oficială ↗