Sari la conținut

Decizia CCR nr. 562/2026Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
28.05.2026
Dosarul
112/2/2026

18. De principiu, interpretarea și aplicarea legii într-un caz concret revin instanțelor judecătorești, astfel că se ridică problema admisibilității excepției de neconstituționalitate. Totuși, Curtea evidențiază un aspect specific al cauzei aflate pe rolul său, și anume faptul că norma legală cu privire la care se solicită stabilirea unei anumite interpretări este identică cu norma constituțională, ceea ce înseamnă că instanța constituțională este solicitată să realizeze activitatea pentru care a fost creată, și anume cea de garantare a supremației Constituției prin interpretarea și aplicarea normelor sale. Această particularitate a cauzei de față, cu privire la care Curtea a fost învestită în premieră, angajează competența Curții Constituționale de interpretare a Constituției și îi impune acesteia să interpreteze textul art. 143 din Constituție, căruia îi va da o interpretare obligatorie pentru toate autoritățile publice, revenind instanței judecătorești competența de a aplica norma legală în cauza dedusă judecății ei. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie