Decizia CCR nr. 742/2012Paragraful 13

În acest sens arată că, aşa cum reiese din motivarea ordonanţei, chestiunile de ordin bugetar invocate de Guvern se referă exclusiv la necesitatea reglementării de urgenţă a regimului despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 221/2009, şi nicidecum la aspecte legate de aplicarea unor dispoziţii din Legea nr. 247/2005. Aşa fiind, apreciază că motivarea adoptării de urgenţă a acestei ordonanţe este una strict formală, fără a fi justificată acea situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie. Totodată, susţine că, instituind prin art. III alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 un termen de suspendare a exerciţiului dreptului de a cere plata creanţei - în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind deci o suspendare a dreptului de a exercita toate prerogativele legate de dreptul de proprietate asupra unui bun -, această ordonanţă de urgenţă reglementează într-un domeniu pe care art. 115 alin. (6) din Constituţie îl interzice, afectând astfel dreptul de proprietate. De asemenea, autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat nu reglementează numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, modificând raporturi juridice preexistente, prin suspendarea pentru o perioadă de 2 ani a obligaţiei acordării despăgubirilor în numerar, inclusiv în cazul acelor persoane care şi-au exercitat deja dreptul de opţiune şi care au dobândit asupra statului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Aşa fiind, arată că raportul juridic obligaţional născut prin exercitarea dreptului de opţiune nu mai poate fi modificat în mod unilateral, orice lege care ar aduce modificări raportului juridic existent la data intrării ei în vigoare încălcând flagrant principiul neretroactivităţii legii statuat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.