Decizia CCR nr. 755/2012Paragraful 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.09.2012 · dosar 1.029/195/2011
Paragraful 25
De exemplu, prin Decizia nr. 159 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 martie 2006, Curtea a statuat că "textul constituţional (...) referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege", iar alin. (7) prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004 şi hotărârea Curţii de la Strasbourg din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 78, potrivit căreia "o lipsire de proprietate, [...], poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică şi a avut un temei legal. În plus, orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să răspundă exigenţei de proporţionalitate. Curtea reaminteşte mereu: trebuie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Grija de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenţiei. Curtea reaminteşte, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială şi exorbitantă". (a se vedea hotărârea din 23 septembrie 1982 pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth, paragrafele 69-74).
Sursa oficială ↗