Decizia CCR nr. 755/2012Paragraful 28
Paragraful 28
Prin urmare, se poate observa că obiectul juridic multiplu al infracţiunilor silvice constă în relaţiile sociale menite să protejeze fondul forestier, ca factor esenţial în menţinerea calităţii mediului la un nivel optim. Or, responsabil pentru atingerea principiilor continuităţii recoltelor de lemn, eficacităţii funcţionale, asigurării conservării şi ameliorării biodiversităţii este în principal statul, fapt care este de natură să legitimeze şi calitatea sa de subiect pasiv principal al unor astfel de infracţiuni. Această calitate atrage după sine posibilitatea transformării în parte civilă a acestuia, în cazul în care, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2 din 15 martie 2010 pentru examinarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 22 iunie 2010, proprietarul fondului forestier astfel afectat este subiect activ al infracţiunii.
Sursa oficială ↗