Decizia CCR nr. 738/2012Paragraful 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.09.2012 · dosar 1.258A/2012
Paragraful 37
I.2. În lumina celor statuate prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, Curtea reţine că sensul normei de trimitere cuprinse în art. 146 lit. l) din Constituţie, astfel cum rezultă din modul său de redactare - "îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii", este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor instanţei de contencios constituţional. De aceea, a interpreta norma fundamentală menţionată în sensul că legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, a elimina sau a reduce atribuţiile conferite de legiuitorul ordinar echivalează cu golirea sa de conţinut, respectiv cu deturnarea sa de la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inacceptabil. Ca urmare, nicio modificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentală nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea, în orice condiţii şi cu încălcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atribuţii.
Sursa oficială ↗