Decizia CCR nr. 3/2012Paragraful 78
Paragraful 78
Susţinerea autorilor contestaţiei poate fi comparată mutatis mutandis cu modul de adoptare a legilor ordinare: în această procedură legislativă cvorumul de şedinţă este reprezentat de majoritatea membrilor Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz (art. 67 din Constituţie), iar majoritatea de vot este reprezentată de majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră [ art. 76 alin. (2) din Constituţie ]. Astfel, în această procedură, ceea ce susţin autorii excepţiei ar fi ca o lege ordinară să poată fi adoptată în lipsă de cvorum, dar cu o majoritate care reprezintă jumătate plus unu din cvorumul legal de şedinţă, ceea ce este inadmisibil. Pentru a fi adoptată o lege ordinară, în mod cumulativ, trebuie îndeplinite condiţiile de cvorum şi de majoritate de vot.
Sursa oficială ↗