Decizia CCR nr. 736/2012Paragraful 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.07.2012 · dosar 1.260
Paragraful 7
2. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligaţia de respectare a Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 11 alin. (1) şi (2) - Dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, se susţine că "prin introducerea unui alt interval orar de desfăşurare a referendumului pentru demiterea preşedintelui României, nu cu un an, aşa cum Curtea Constituţională a stabilit de curând că este inacceptabil, ci cu mai puţin de 10 zile înainte de ziua votării, se procedează la modificarea legislaţiei electorale cu nesocotirea Codului bunelor practici în materie electorală." Se arată în acest sens că prin ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi prin dobândirea statutului de membru al Uniunii Europene România s-a obligat să respecte toate obligaţiile ce decurg din legislaţia primară a tratatelor internaţionale în general şi a legislaţiei europene, în special, precum şi actele organelor Consiliului Europei, implicit ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept - Comisia de la Veneţia. Se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2012, respectiv actele internaţionale la care aceasta face trimitere [art. 21 alin. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale], de natură să susţină acelaşi imperativ al stabilităţii normelor juridice în domeniul electoral. De asemenea, se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 682/2012, subliniindu-se că în jurisprudenţa citată s-a statuat că modificarea legislaţiei electorale cu mai puţin de 6 luni înaintea alegerilor încalcă principiile statuate de Curtea Constituţională în aplicarea art. 1 alin. (5) din Constituţie interpretat în concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu raportare şi la Codul bunelor practici în materie electorală adoptat de Comisia de la Veneţia.
Sursa oficială ↗