Decizia CCR nr. 712/2012Paragraful 34
Paragraful 34
Referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, Curtea a reţinut că drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, la care textele criticate fac trimitere, nu sunt drepturi de natură constituţională, legiuitorul având o marjă de apreciere mult mai mare în reglementarea lor, şi că, în privinţa diminuării acestor drepturi, nu sunt incidente dispoziţiile art. 53 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Curtea a reţinut că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, sau Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009).
Sursa oficială ↗