Decizia CCR nr. 724/2012Paragraful 31

Distinct de acestea, Curtea mai constată că solicitarea autorului excepţiei, exprimată în şedinţa publică, de a se analiza constituţionalitatea textului legal criticat şi sub aspectul încălcării art. 15 alin. (2) din Constituţie, este inadmisibilă. Astfel, motivarea excepţiei, prin indicarea textelor constituţionale invocate, trebuie să fie făcută chiar prin actul de sesizare a Curţii, pentru a fi posibilă exercitarea controlului de constituţionalitate, deci în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată. Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Or, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost ridicată, rezultă că, în opinia autorului acesteia, prin textul de lege criticat au fost încălcate prevederile art. 16 alin. (1) , art. 21 şi art. 53 din Legea fundamentală. În consecinţă, invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate, contravine atât dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) -(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cât şi celor ale art. 146 lit. d) din Constituţie. În consecinţă, potrivit jurisprudenţei Curţii, invocarea în susţinerea excepţiei a prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii este inadmisibilă (A se vedea în acest sens Decizia nr. 389 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 200 7, şi Decizia nr. 349 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 mai 2006).