Decizia CCR nr. 696/2012Paragraful 22
Paragraful 22
Distinct de acestea, Curtea mai constată că acţiunea reglementată de art. 504-507 din Codul de procedură penală are ca obiect repararea unui prejudiciu care nu are sorginte patrimonială, ci morală, iar în caz de deces al persoanei îndreptăţite, acţiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa. Prin includerea acestor persoane în categoria titularilor acţiunii, legiuitorul a urmărit protejarea lor şi compensarea lipsei sprijinului financiar produs după moartea persoanei condamnate pe nedrept, cu sumele pe care aceasta le-ar fi putut obţine din partea statului pentru prejudiciul suferit. Dreptul celorlalţi moştenitori nu este afectat prin dispoziţiile art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât nu se aduce atingere dreptului lor legal de a obţine patrimoniul defunctului în integralitatea lui sau o fracţiune a acestuia, aşa cum se găsea la data deschiderii succesiunii.
Sursa oficială ↗