Decizia CCR nr. 683/2012Paragraful 136

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.06.2012
Paragraful 136
Competenţa Consiliului European vizează probleme strategice ale Uniunii Europene, precum şi cele care ţin de viitorul acesteia. De aceea, Consiliul European adoptă decizii cu un pronunţat caracter politic, decizii care pot rezolva şi conflicte între statele membre, conflicte care nu au putut fi soluţionate la un nivel inferior de reprezentare, spre exemplu în Consiliu.
Sursa oficială ↗