Decizia CCR nr. 683/2012Paragraful 137

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.06.2012
Paragraful 137
Consiliul European este motorul dezvoltării Uniunii, decide/dezbate probleme de natură conceptuală, precum şi schimbările importante în structura instituţională a Uniunii Europene, poate impune ţinta pentru importante iniţiative de natură constituţională care afectează funcţionarea Uniunii, dezbate starea economiei europene văzute ca un tot, rezolvarea conflictelor este de asemenea o parte importantă a activităţii sale, are un rol central în iniţierea şi dezvoltarea strategiilor într-un domeniu dat, are rol central în politica externă a Uniunii Europene, ia în discuţie aderarea în structurile Uniunii Europene a noi state. Mai mult, se poate ajunge la un acord cu privire la modificarea tratatelor de bază, cu efecte directe asupra unei eventuale cedări de atribuţii din partea statelor membre. De aceea, administrarea Uniunii nu poate fi asigurată fără o instituţie de nivel înalt, precum Consiliul European, instituţie care a avut şi are în continuare un rol fundamental în integrarea europeană.
Sursa oficială ↗