Decizia ÎCCJ nr. 74/2021 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudența instanțelor naționale A. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 34. În jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost identificate decizii (Decizia nr. 2.075 din 31 martie 2021; Decizia nr. 2.641 din 22 aprilie 2021; Decizia nr. 2.676 din 22 aprilie 2021; Decizia nr. 3.865 din 29 iunie 2021) pronunțate în spețe în care s-a constatat că societăți din România au angajat persoane pe care le-au trimis să muncească în state membre ale Uniunii Europene, fără să fi desfășurat anterior activitate în România, operațiune pe care, în mod eronat, societățile au considerat-o ca fiind detașare în sensul art. 45 din Codul muncii, deși angajații nu și-au desfășurat activitatea în România și nu a existat o schimbare temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În esență, în jurisprudența menționată s-au reținut următoarele: (i) Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 344/2006 și, în același sens, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 16/2017 fac deosebire între două categorii de cheltuieli în legătură cu detașarea: a) „cheltuieli generate de detașare“, cuprinzând orice cheltuieli cu transportul, cazarea și masa, efectuate în scopul detașării; b) „indemnizația specifică detașării“, care acoperă o sumă de bani acordată în vederea compensării inconvenientelor cauzate de detașare. (ii) Dispozițiile art. 3 alin. (7) din Directiva 97/61/CE, art. 9 din Legea nr. 344/2006 și art. 11 din Legea nr. 16/2017 nu obligă angajatorul la acordarea cheltuielilor generate de detașare ori la indemnizația specifică detașării, însă stabilesc fără echivoc că, în situația acordării unor astfel de drepturi, indemnizația specifică detașării va intra în calculul venitului minim, în timp ce cheltuielile detașării, cum sunt cheltuielile de transport, cazare și masă, trebuie acordate suplimentar față de salariul minim. (iii) Potrivit normelor naționale și jurisprudenței CJUE, orice sumă care nu este destinată acoperirii cheltuielilor de transport, cazare și masă trebuie considerată ca reprezentând un venit salarial. (iv) Prin Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 februarie 2015, pronunțată în cauza C-396/13, CJUE a reținut că „o diurnă cum este cea în discuție în litigiul principal trebuie considerată parte a salariului minim în condiții identice cu cele la care este supusă includerea acestei diurne în salariul minim plătit lucrătorilor locali cu ocazia unei detașări a acestora în interiorul statului membru în cauză“. (v) Diurna este reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. A din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 și se acordă pentru activități desfășurate cu caracter temporar, în alt loc decât locul obișnuit de muncă al salariatului. (vi) Sumele plătite cu titlu de diurnă externă, care nu sunt vărsate cu titlu de transport, cazare și masă, sunt asimilate veniturilor din salarii (avantaje de natură salarială) și sunt supuse regulilor specifice impunerii veniturilor din salarii. ... ... B. Jurisprudența celorlalte instanțe 35. Următoarele instanțe au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competență, nu a fost identificată jurisprudență relevantă în privința chestiunii de drept supuse dezlegării: curțile de apel București, Cluj, Craiova, Iași, Ploiești, Suceava și Timișoara. ... 36. În jurisprudența comunicată de curțile de apel Alba Iulia, Brașov, Constanța, Oradea, Pitești și tribunalele Vâlcea, Mureș și Vaslui s-au reținut următoarele: (i) Din interpretarea dispozițiilor art. 45 din Codul muncii, art. 2 alin. (1) din Directiva 96/71/CE și art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 344/2006 rezultă că este de esența detașării transnaționale exercitarea temporară de către salariat a activității în alt loc decât cel în care lucrează în mod normal, scopul indemnizației de detașare (diurna) fiind, conform legislației naționale [art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 344/2006] și jurisprudenței CJUE, de a asigura protecția socială a lucrătorului, compensând inconvenientele cauzate de detașare, care constau în îndepărtarea persoanelor de mediul lor obișnuit. (ii) Sumele acordate salariaților pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare efectuate pe perioada detașării în străinătate, precum și indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură sunt neimpozabile în limita plafonului prevăzut de art. 76 alin. (2) lit. k) pct. (i) și (ii) din Codul fiscal din 2015. Pentru partea care depășește plafonul menționat, sumele respective sunt asimilate salariilor și li se aplică regulile de impunere pentru veniturile din salarii. (iii) Sumele plătite cu titlu de diurnă externă, care nu sunt destinate acoperirii cheltuielilor de transport, cazare și masă, sunt asimilate veniturilor din salarii și sunt supuse regulilor specifice impunerii veniturilor din salarii conform art. 55 alin. (1) și alin. (2) lit. k) din Codul fiscal din 2003, până la 31 decembrie 2015, respectiv conform art. 76 alin. (1) și alin. (2) lit. s) din Codul fiscal din 2015, începând cu 1 ianuarie 2016. (iv) În același sens este și jurisprudența CJUE, respectiv Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 februarie 2015, pronunțată în cauza C-396/13, paragrafele 46-49. (v) Determinarea scopului concret al sumelor acordate salariaților care desfășoară activitate în străinătate este cel care permite determinarea regimului juridic fiscal aplicabil, nefiind relevantă denumirea sub care aceste sume sunt acordate de angajator. ... ... ...