Decizia CCR nr. 664/2012Paragraful 43

Prin Decizia nr. 296 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 10 august 2005, Curtea a reţinut că "în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri de domiciliu, personalizarea locului nu este atât de pronunţată, astfel că inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli ca domiciliul propriu-zis, cel în care se desfăşoară viaţa privată a persoanei, astfel că autorităţile pot exercita în alte condiţii, mult mai permisive, controlul asupra activităţilor profesionale care se desfăşoară în aceste sedii". Cu alte cuvinte, atunci când la sediul persoanei juridice se desfăşoară activităţi de interes public, nu pot fi aplicate aceleaşi reguli specifice protecţiei domiciliului, tocmai în considerarea obiectului de activitate al acelei persoane juridice. În acelaşi sens a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 16 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Societe Colas Est şi alţii contra Franţei, a stabilit că drepturile garantate de art. 8 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale "pot fi interpretate" în sensul că includ, pentru o societate, dreptul la respectul sediului său social, al agenţiilor sau al localurilor sale profesionale, însă această interpretare se poate face numai "în anumite circumstanţe", care se stabilesc de la caz la caz, în speţă, ţinându-se cont de competenţa exclusivă a agenţilor specializaţi de a aprecia oportunitatea, numărul, durata şi amploarea operaţiunilor de inspecţie.