Decizia CCR nr. 153/2026Punctul 39
Punctul 39
39. CJUE a reafirmat, în numeroase ocazii, independența justiției ca pilon structural al construcției europene, ca fundament al asigurării aplicării dreptului european și al respectării garanțiilor jurisdicționale pe care acest drept îl oferă cetățenilor Uniunii Europene. CJUE a reținut existența legăturii directe între nivelul veniturilor magistraților și rigorile inerente principiului independenței justiției, statuând în mod expres că asigurarea unei remunerații adecvate pentru magistrați reprezintă o garanție a independenței justiției egală ca importanță și forță juridică cu alte garanții specifice acestui principiu: „la fel ca inamovibilitatea (...), perceperea (...) unei remunerații cu un nivel adecvat în raport cu importanța funcțiilor pe care le exercită constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor“ (Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunțată în Cauza C-64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, paragrafele 44 și 45, precum și Hotărârea din 7 februarie 2019, pronunțată în Cauza C-49/18, Escribano Vindel, paragraful 66). Cu privire la nivelul remunerației judecătorilor este menționată Hotărârea din 7 februarie 2019, pronunțată în Cauza C-49/18, Escribano Vindel, paragrafele 70, 71 și 73. Potrivit jurisprudenței CJUE, rațiunile de natură economică pot justifica măsurile care vizează reducerea cuantumului indemnizației sau pensiei de serviciu a magistraților, doar atunci când acestea sunt similare altor măsuri cu caracter general, prin care să se fi urmărit ca totalitatea membrilor funcției publice naționale să contribuie la efortul de austeritate și doar atunci când acest tip de măsuri au un caracter temporar (paragrafele 49 și 50 din Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunțată în Cauza C-64/16, Associação Sindical dos Juízes Portugueses). Prin Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunțată în cauzele reunite C-146/23 și C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, CJUE a statuat că principiul independenței judecătorilor impune ca o măsură restrictivă aplicată remunerației magistraților să nu reprezinte exercitarea unei puteri arbitrare, ci să îndeplinească anumite condiții obiective. Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunțată în Cauza C-762/23, RL și alții, instituie principiul garantării unui nivel al pensiilor judecătorilor cât mai apropiat de ultimul salariu încasat, precum și asigurarea unei pensii raportate în permanență la nivelul de remunerare a judecătorilor în exercițiu. În acest sens, reiterând principiile similare ale Consiliului Europei, Curtea a reținut că „Este necesar să se menționeze, în această privință, punctul 54 din Recomandarea Comitetului de Miniștri din anul 2010, potrivit căruia «[trebuie să existe garanții pentru [...] plata unei pensii pentru limită de vârstă care ar trebui să fie [raportată] în mod rezonabil la nivelul de remunerare a judecătorilor în exercițiu», iar la art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor [...] reiese că acest statut trebuie să garanteze judecătorului sau judecătoarei «care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcției, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remunerații primite pentru activitatea jurisdicțională.»“ ...
Sursa oficială ↗