Decizia CCR nr. 153/2026Punctul 76
Punctul 76
76. Se arată că legea criticată nu încalcă principiul securității juridice, sens în care se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 479 din 20 octombrie 2025. Stabilitatea legislativă nu înseamnă rigiditate absolută. Se menționează că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 și Decizia nr. 402 din 19 septembrie 2024, Curtea a statuat că normele trebuie să fie adaptabile realităților sociale, economice și politice. Domeniul pensiilor este unul sensibil, dar și unul supus ajustărilor repetate, pentru a asigura sustenabilitatea financiară și respectarea angajamentelor internaționale (inclusiv a PNRR). Se invocă Decizia nr. 467 din 2 august 2023, paragraful 116, prin care Curtea a statuat că componenta instituțională a independenței justiției nu impune eo ipso conservarea și perpetuarea ad aeternum a ansamblului de reglementări din sistemul de pensionare a magistraților. Acest sistem cunoaște atât constante, cât și variabile sub aspectul elementelor pe care le cuprinde. Se apreciază că din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că, în privința pensiilor de serviciu din sistemul justiției, constantele sunt vechimea efectivă în funcție și baza de calcul. ...
Sursa oficială ↗