Sari la conținut

Decizia CCR nr. 658/2012Paragraful 13

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.06.2012
Dosarul
1.836/99/2011

Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, respectiv faptul că reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Legea fundamentală, iar instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară dreptului la un proces echitabil atâta timp cât se asigură accesul tuturor părţilor din proces la utilizarea lor. Cât priveşte rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele inferioare, acesta se realizează, primordial, pe calea recursului în interesul legii, iar nu prin decizii de speţă. Totodată, apreciază că în speţă nu există discriminare, întrucât autoarei excepţiei nu îi este aplicat un tratament diferit faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie