Decizia CCR nr. 586/2012Paragraful 13
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 05.06.2012
- Dosarul
- 1.831/115/2011
Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, precizează că actul normativ nu se aplică unor raporturi juridice născute anterior emiterii acestuia, ci face doar referire la stadiul de execuţie al lucrărilor de construcţie la momentul constatării faptei de executare fără autorizaţie de construire. Consideră că actele normative criticate nu contravin nici principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, şi nici accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil sau dreptului de proprietate privată. Arată că desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia reprezintă o sancţiune stabilită de lege pentru proprietarul care, la edificarea construcţiilor în cauză, nu a respectat prevederile legale imperative.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.